Simona Halep și-a aflat adversara din primul tur la Australian Open 2022. Cu cine va juca românca

62235772
Profimedia

Simona Halep, locul 15 WTA şi favorită 14, va evolua cu poloneza Magdalena Frech, locul 105 mondial, în primul tur la Australian Open, conform tragerii la sorţi de joi.

 

 

Halep (30 ani, 15 WTA), finalistă în 2018 la Australian Open şi sfertfinalistă la ediţia de anul trecut, a câştigat singurul său meci direct cu Frech (24 ani, 105 WTA), cu 6-2, 6-0, în sferturi la Praga, în 2020, în drumul său spre titlu.

Românca a câștigat deja un trofeu în 2022. Duminică Halep s-a impus în finala turneului Melbourne Summer Set 1. A învins-o pe rusoaica Veronika Kudermetova, cu 6-2, 6-3.

Este trofeul cu numărul 23 din cariera româncei.

Australian Open 2022. Adverserele româncelor

Sorana Cîrstea (31 ani, 38 WTA) va avea o adversară dificilă, cehoaica Petra Kvitova (31 ani, 21 WTA), care are 5-3 în meciurile directe. Cele două s-au întâlnit şi la ediţie de anul trecut a turneului de Mare Şlem, în runda a doua, când Sorana s-a impus cu 6-1, 4-6, 6-1. Românca a câştigat toate cele trei confruntări disputate pe hard.

Irina Begu (31 ani, 58 WTA) va juca la debut contra franţuzoaicei Oceane Dodin (25 ani, 96 WTA), care a învins-o în singurul lor duel, în 2019, în turul secund la Wimbledon, cu 6-3, 1-6, 8-6.

Jaqueline Cristian (23 ani, 73 WTA) o va întâlni pe belgianca Greet Minnen (24 ani, 84 WTA), la debutul său absolut pe tabloul principal al turneului Australian Open, potrivit Agerpres.

Gabriela Ruse (24 ani, 82 WTA) va juca şi ea în premieră pe tabloul principal la Melbourne, împotriva italiencei Jasmine Paolini (26 ani, 52 WTA). Ruse are 2-1 în meciurile directe cu Paolini, pe care a învins-o pe hard în 2019, în turul al doilea al calificărilor la US Open, cu 6-3, 6-1, şi anul trecut în Billie Jean King Cup, cu 1-6, 6-3, 6-4. Paolini s-a impus pe zgură, în 2016, în optimi la Mamaia, cu 6-3, 6-4.

Australian Open 2022. Încă o româncă ar putea ajunge pe tabloul principal

Pe tabloul principal de simplu ar putea ajunge şi Irina Bara, dacă va câştiga meciul cu bulgăroaica Viktoria Tomova, din ultimul tur al calificărilor.

Australianca Ashleigh Barty, principala favorită, va întâlni în primul tur o adversară venită din calificări, în timp ce japoneza Naomi Osaka, deţinătoarea titlului şi cap de serie numărul 13, o va înfrunta pe Camila Osorio (Columbia).

Britanica Emma Răducanu, campioana en titre de la US Open, va juca în primul tur contra unei americance, Sloane Stephens.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62235196
Australienii nu au decis, încă, soarta lui Djokovici, dar liderul ATP şi-a aflat primul adversar de la Australian Open

Liderul ATP, Novak Djokovici, va evolua contra compatriotului său Miomir Kecmanovic, locul 77 mondial, în primul tur la Australian Open, conform tragerii la sorţi de joi.

62234730
Novak Djokovic recunoaște că a încălcat regulile sanitare, după ce a fost testat pozitiv COVID. Viza sa, din nou în pericol

Scandalul în care este implicat Novak Djokovic în Australia ia amploare. Legendarul jucător de tenis a recunoscut nu una, ci două greșeli în ceea ce privește respectarea regulilor sanitare.

62235525
Mama lui Djokovici, explicând prezenţa jucătorului la evenimente publice după ce a fost testat poztiv: „El nu știa”

Dijana Djokovici a explicat faptul că fiul ei, Novak, a participat la evenimente publice după ce a fost testat pozitiv cu coronavirus, prin faptul că nu a ştiut că este infectat, informează news.com.au, potrivit News.ro.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.