Motivul pentru care Emma Răducanu a abandonat turneul de la Wimbledon

62200033
AFP

Jucătoarea britanică Emma Răducanu s-a retras, luni, din meciul cu Ajla Tomljanovic din optimile de finală ale turneului de la Wimbledon, la scorul de 4-6, 0-3, după 75 de minute de joc şi după ce a suferit dificultăţi în respiraţie, informează BBC.

Răducanu, care a pierdut la mare luptă primul set, scor 4-6, a început să nu se simtă bine în prima parte a setului al doilea. La 0-2, jucătoarea de 18 ani a început să ducă mâna la stomac şi să respire cu greutate, conform News.ro.

În timpul ghemului al treilea, pe serviciul adversarei, Emma Răducanu a cerut intervenţia personalului medical pentru pauza care urma. După acel ghem disputat şi de asemenea pierdut, jucătoarea cu origini române şi chineze a primit tratament pe teren, apoi a mers la vestiare.

Ea nu a mai revenit pe teren, iar arbitrul de scaun a anunţat că jucătoarea născută în Canada a abandonat, spre dezamăgirea numerosului public aflat în tribunele terenului numărul 1 de la Wimbledon.

La 18 ani, Emma Răducanu, locul 338 WTA, debutantă pe tabloul principal al unui grand slam, după ce a primit un wild card, a devenit cea mai tânără jucătoare din Marea Britanie care ajunge în optimile de finală ale turneului de la Wimbledonm în Era Open.

Ea rămâne după acest turneu cu un premiu de 181.000 de lire sterline (211.000 de euro) şi cu 240 de puncte WTA, care o vor propulsa pe locul 175 WTA, cel mai bun din carieră.

Până în optimi, ea le-a învins pe rusoaica Vitalia Diatcenko, locul 150 WTA, scor 7-6/4, 6-0, pe jucătoarea cehă Marketa Vondrousova, locul 42 WTA, finalistă la Roland Garros în 2019, 6-2, 6-4, şi pe Sorana Cîrstea, locul 45 WTA, scor 6-3, 7-5.

Tomljanovic, 28 de ani, locul 75 WTA, va juca pentru prima dată în sferturile de finală ale unui grand slam, fază în care va evolua împotriva unei compatrioate, Ashleigh Barty, locul I WTA.

Articol recomandat de sport.ro
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Citește și...
62199974
Cine sunt cei 100 de sportivi care vor reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a confirmat, luni, componenţa definitivă a Echipei României pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie-8 august), care cuprinde 100 de sportivi, 45 la feminin, 55 la masculin, la 17 discipline sportive.

62199896
Ion Ţiriac renunţă la funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis. Pe cine ar vrea în loc: ”Iohannis e ocupat”

Ion Ţiriac a anunţat la un eveniment organizat la complexul sportiv din Bucureşti care îi poartă numele că renunţă la funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, el precizând că noul conducător trebuie să se dedice tenisului 12 ore pe zi.

62199849
Cristiano Ronaldo a fost diagnosticat în 2014 cu o boală incurabilă care se agravează în timp

Cristiano Ronaldo a fost diagnosticat în 2014 cu tendinoză, o boală incurabilă a genunchiului, care se agravează în timp.

Recomandări
Shutterstock oameni la guvern
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.