Modificările propuse de UEFA pentru Liga Campionilor, contestate de campionatele de top din Europa

62174947
Shutterstock

Ligile europene de top, printre care și Premier League, insistă ca Uniunea europeană de fotbal (UEFA) să reconsidere proiectul de reformare al Ligii Campionilor, care va încărca programul cu 100 de meciuri suplimentare.

 

Asociaţia ligilor europene (European Leagues) vrea o modificare a proiectului pentru a permite un acces mai mare în Liga Campionilor a cluburilor din ligile mai mici şi şi-a exprimat îngrijorarea faţă de numărul crescut de jocuri în condiţiile unui program deja încărcat.

Planul pregătit de UEFA

 

UEFA plănuieşte ca actuala fază a grupelor să fie înlocuită de un format sistem campionat în care să fie angrenate 36 de echipe în loc de 32. Modificarea ar duce la disputarea a 225 de meciuri în loc de 125 câte sunt în prezent.

Două dintre cele patru locuri suplimentare vor fi acordate pe baza coeficienţilor UEFA, calculaţi pe baza rezultatelor din ultimii cinci ani, astfel că deschide calea ligilor de top să aibă mai mult de patru cluburi în competiţia europeană de elită.

''Noi credem că este prea mult. Nu este vorba doar de numărul de meciuri, ci de numărul zilelor de meci, care ar putea conduce la o schimbare de valoare a competiţiei interne către cea internaţională'', a opinat Jaco Swart, preşedinte al European Leagues, la summitul ''Business of Footbal'' organizat de Financial Times.

Cele 20 de cluburi din Premier League au avut miercuri o reuniune online pentru a discuta planurile UEFA şi au căzut de acord să ceară forului european să vină cu un sistem diferit de atribuire a locurilor suplimentare.

Propuneri pentru împărțirea locurilor

 

Swart a opinat că acele locuri ar trebuie utilizate pentru a da o şansă altor cluburi campioane din ligile mai mici: ''Credem cu tărie că cele patru locuri suplimentare ar trebui acordate campioanelor naţionale şi nu cluburilor din ligile cele mai mari care au deja un număr de locuri în Liga Campionilor."

European Leagues vrea de asemenea ca sistemul de repartizare a veniturilor să fie aprobat în acelaşi timp cu noul format şi nu după ce proiectul primeşte undă verde.

Pe de altă parte, Charlie Marshall, directorul executiv al European Club Association (ECA), care reuneşte cluburile europene, susţine că noul proiect este unul solid: ''Avem mai puţine semnale de alarmă în jurul acestei propuneri, dar există o cantitate rezonabilă de isterie şi de reacţii în continuare. Credem că mai multe meciuri europene sunt importante în dezvoltarea fotbalului, simţim absolut că există mai multă dorinţă pentru a se juca mai multe jocuri europene şi am dori să vedem că această remodelare va permite acest lucru''.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Naomi Osaka a învins-o pe Serena Williams la Australian Open, care a părăsit conferința în lacrimi. VIDEO

Japoneza Naomi Osaka, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, s-a calificat în finala Australian Open, după ce a învins-o, joi, cu scorul de 6-3, 6-4, pe americanca Serena Williams, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 10.

Simona Halep: Serena a jucat foarte bine şi a meritat să câştige

Jucătoarea română Simona Halep a declarat că Serena Williams a jucat un tenis foarte bun şi a meritat să câştige meciul de marţi, din sferturile de finală ale turneului Australian Open.

Soţul Serenei Williams l-a făcut din nou rasist, sexist şi clovn pe Ion Ţiriac

Alexis Ohanian nu a uitat cuvintele lui Ion Ţiriac despre Serena Williams şi a postat din nou un mesaj agresiv la adresa acestuia pe reţelele de socializare, după ce jucătoarea americană a învins-o pe Simona Halep, în sferturi, la Australian Open.

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.