Simona Halep: Serena a jucat foarte bine şi a meritat să câştige

62174564
Agerpres

Jucătoarea română Simona Halep a declarat că Serena Williams a jucat un tenis foarte bun şi a meritat să câştige meciul de marţi, din sferturile de finală ale turneului Australian Open.

''A fost un meci foarte bun făcut de Serena, a jucat un tenis foarte bun şi a meritat să câştige astăzi. Într-adevăr, serviciul meu nu a fost destul de puternic, am greşit mult cu primul serviciu şi nu prea am deranjat-o cu nimic'', a declarat Halep pentru Eurosport.

''Am fost aproape, chiar dacă scorul nu arată asta foarte mult, cred că am jucat bine din spatele terenului, m-am mişcat bine, dar când a trebuit să calc acceleraţia, nu am făcut-o. Iar cu Serena este greu să îţi creezi un avantaj dacă nu joci bine'', a mai spus Halep.

Simona Halep, numărul doi mondial, a fost învinsă de americanca Serena Williams cu 6-3, 6-3, marţi, la Melbourne, în sferturile de finală ale turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului.

Williams (39 ani, 11 WTA), care a câştigat de şapte ori titlul la Melbourne, s-a impus fără mari probleme, după o oră şi 21 de minute.

Serena a încheiat meciul cu 4 aşi şi o dublă greşeală, iar Halep a avut 2 duble greşeli. Simona a pus de mai multe ori primul serviciu în teren (68%-55%), dar Williams a fost mai eficientă cu acesta, 77%-52%, în timp ce la al doilea Halep a avut o uşoară superioritate, 39%-38%. Serena şi-a creat nu mai puţin de 13 mingi de break, din care a transformat 6 (46%), în timp ce Simona a fructificat 3/4 (75%).

Williams a contabilizat 24 de winners şi 33 de erori neforţate, în timp ce Halep a avut 9 winners şi 19 erori neprovocate.

Serena Williams, care are în palmares 23 de titluri de Mare Şlem, şi-a luat revanşa după eşecul drastic suferit în faţa Simonei în finala de la Wimbledon, în 2019, cu 2-6, 2-6.

Halep şi Williams s-au înfruntat de 12 ori în circuitul profesionist, americanca având 10-2 în meciurile directe. În 2019, cele două s-au întâlnit prima oară la Melbourne, în optimi, Serena câştigând atunci cu 6-1, 4-6, 6-4.

Articol recomandat de sport.ro
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
Citește și...
62174571
Soţul Serenei Williams l-a făcut din nou rasist, sexist şi clovn pe Ion Ţiriac
Alexis Ohanian nu a uitat cuvintele lui Ion Ţiriac despre Serena Williams şi a postat din nou un mesaj agresiv la adresa acestuia pe reţelele de socializare, după ce jucătoarea americană a învins-o pe Simona Halep, în sferturi, la Australian Open.
62174528
Simona Halep, învinsă de Serena Williams cu 2-0 în sferturile Australian Open
Simona Halep a fost învinsă de Serena Williams cu 2-0 în sferturile de finală ale Australian Open (6-3, 6-3), după un meci care a durat 1 oră și 21 de minute.
62172933
La ce oră va avea loc meciul Simona Halep - Serena Williams din sferturile Australian Open
Meciul dintre Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, şi Serena Williams, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 10, a fost programat de organizatori, marţi, după ora 10.00, în sferturile de finală ale Australian Open.