Armenia - România: Dezastru în ultimele minute. România a pierdut dramatic

62182201
Agerpres

România a pierdut cu scorul de 3-2 în fața Armeniei, în partida disputată miercuri seară, la Erevan, în Grupa J a preliminariilor Campionatului Mondial din 2022. Tricolorii au evoluat în 10 din minutul 77, când România conducea cu 2-1.

Armenia a obţinut prima sa victorie în faţa României, după un joc modest făcut de tricolori, în care au abundat greşelile.

Gazdele au deschis scorul în minutul 56, după ce Toșca a deviat șutul lui Spertsyan. 

Alex Cicâldău a reușit să egaleze șase minute mai târziu. 

România a întors scorul după ce a fost condusă. Cicâldău a reușit dubla în minutul 72.

Pușcaș a fost eliminat în minutul 77, după un fault dur la mijlocul terenului. România a rămas în 10 oameni pe finalul partidei.

Armenia a reușit să egaleze în minutul 87, în urma unei faze controversate.

Crețu a comis un fault în careu trei minute mai târziu, iar Tigran Barseghyan a transformat lovitura de la 11 metri fără emoții. Armenii au reușit să întoarcă scorul pe final. România a pierdut partida cu scorul de 3-2.

Florin Niţă: Armenia a avut un plus de determinare, asta a făcut diferenţa

 

Portarul echipei naţionale de fotbal a României, Florin Niţă, a afirmat la finalul meciului cu Armenia, pierdut cu 2-3, în preliminariile Cupei Mondiale din 2022, că diferenţa a fost făcută de un plus de determinare al formaţiei adverse.

"Din păcate m-aş fi bucurat să nu am o prestaţie aşa bună şi să luăm cele trei puncte. Am întâlnit o echipă agresivă şi care la capitolul determinare a avut un plus. Cred că asta a făcut diferenţa. Atât s-a putut în seara asta, ne pare rău că nu am putut face mai mult. Nu îmi explic înfrângerea, probabil că trebuie să fim mai atenţi pe finalul meciurilor, pentru că avem această problemă. Acum trebuie să depăşim momentul şi să ne mobilizăm pentru următoarele meciuri", a declarat Niţă la ProX.

Întrebat care sunt şansele de calificare ale României la Cupa Mondială, Niţă a spus: "Este destul de greu pentru noi acum, dar nu imposibil. Trebuie să fim însă mult mai atenţi în general, şi la ceea ce ni se spune de pe margine. E normal să fiu supărat pentru că am avut victoria în mână, dar, din păcate, în fotbal trebuie să te bucuri doar după ultimul fluier al arbitrului".

România a picat pe locul 4 în grupă

 

Clasamentul grupei este următorul: 1. Armenia - 9 puncte, 2. Germania - 6 puncte, 3. Macedonia de Nord - 3 puncte, 4. România - 3 puncte, 5. Islanda - niciun punct, 6. Liechtenstein - niciun punct.

În prima etapă, România a învins Macedonia de Nord, scor 3-2, acasă, iar în a doua a pierdut, scor 0-1, cu Germania, tot pe teren propriu.

Miercuri, de la ora 21.45, se joacă meciurile Germania - Macedonia de Nord şi Liechtenstein - Islanda.

"Ne-am retras la 2-1, mai ales după cartoaşul roşu, am încercat să mneţinem rezultatul, dar din păcate am pierdut. Sunt trist, nu mă pot bucura, am dat două goluri, dar echipa a pierdut. Cred că trebuie să uităm acest meci, sunt încrezător pe viitor", a declarat Cicâldău la Pro X.

Cum au arătat cele două echipe

 

Armenia: Iurcenko - Hambarţumian, Calisir, Haroian, Hovhannisian - Barseghian (Udo '90+2), Grigorian, Muradian (Sperţian '46), Bairamian - Karapetian (Şagoian '46), Briasco (Adamian '46). Selecţioner: Joaquin Caparros;

România: Niţă - Mogoş, Toşca, Chiricheş, Bancu - Cicâldău (Creţu '81), R. Marin - Man (Mihăilă '81), Stanciu (Fl. Tănase '73), Maxim (Keşeru '73) - Puşcaş. Selecţioner: Mirel Rădoi.

Au marcat: Sperţian '56, Haroian '86, Barseghian '89 (p) / Cicâldău '62, '72.

Cartonaşe galbene: Barseghian '22, Bairamian '28, Haroian '40 / Mogoş '24 Puşcaş '40, Maxim '59, Bancu '66.

Arbitri: Andris Treimanis - Haralds Gudermanis şi Aleksejs Spasjonnikovs - Vitalikj Spasjonnikovs.

Selecţionerul naţionalei de fotbal a României, Mirel Rădoi, a efectuat şase schimbări faţă de meciul cu Germania (0-1) în formula de start pentru partida cu Armenia.

Rădoi a renunţat la fundaşii laterali Ovidiu Popescu, Mario Camora, la mijlocaşii ofensivi Ianis Hagi, Florin Tănase, Valentin Mihăilă şi atacantul Claudiu Keşeru. În locul vor vor juca din primul minut fundaşii Vasile Mogoş şi Nicuşor Bancu, mijlocaşii ofensivi Dennis Man, Alexandru Cicâldău şi Alexandru Maxim, precum şi atacantul George Puşcaş.

De partea cealaltă, Armenia a efectuat cinci modificări după victoria cu Islanda (2-0): au ieşit din primul ''unsprezece'': Voskanian, Hakobian, Udo şi Adamian, în locul lor fiind introduşi Calisir, Muradian, Bairamian şi Karapetian.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62182192
Banner emoționant la Armenia - România. Meciul este transmis în direct de Pro X, de la ora 19:00

Armenia și România se vor întâlni, miercuri, la Erevan, de la ora 19:00, în Grupa J a preliminariilor Campionatului Mondial din 2022. Meciul va fi transmis în direct de Pro X.

62182015
România, eliminată de la Euro U21. Suntem la egalitate cu Germania și Olanda, dar plecăm acasă

Selecţionata de tineret a României a ratat calificarea în sferturile de finală ale Euro U21, după ce a terminat la egalitate cu echipa Germaniei, 0-0, marţi seara, pe Stadionul Uj Bozsik din Budapesta, în ultimul său meci din Grupa A.

61813094
România joacă în Armenia în fața a peste 4.000 de suporteri. Meciul este în direct pe Pro X

Peste 4.000 de suporteri armeni vor fi prezenţi, miercuri, pe stadion, la meciul pe care echipa naţională a României îl dispută cu Armenia, la Erevan, în preliminariile Cupei Mondiale din 2022, informează Federaţia Română de Fotbal pe site-ul său.

Recomandări
Nicusor da curcani scoala elevi instant nicusor dan curcani an scolar 075 inquam photos octav ganea 1
Nicușor Dan, mesaj ferm după atacurile din școli: „Regulile nu sunt suficiente dacă nu se aplică în viața de zi cu zi”

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj ferm privind necesitatea asigurării unui mediu sigur în unitățile de învățământ, în contextul celor două incidente grave petrecute în școli în mai puțin de o săptămână.

Ccr agerpres
Sesizarea președintelui PSD Sorin Grindeanu, privind ordonanța SAFE, adoptată de Guvernul Bolojan, a fost admisă de CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis, joi, că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.