Haos în Milano, înaintea meciului AC Milan - Newcastle. Un fan al echipei engleze a fost înjunghiat pe stradă

62387819
Getty

Eddie McKay, fan al echipei Newcastle, a fost înjunghiat în spate şi în braţe după ce a căzut în timp ce încerca să scape de atacatori, în noaptea de luni spre marţi, la Milano.

"Un englez în vârstă de 58 de ani, fan al echipei Newcastle, a fost înjunghiat în jurul miezului nopţii de un grup de şapte sau opt persoane, în timp ce el şi un prieten se aflau între via Segantini şi via Gola din Milano", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei locale, citat de News.ro.

Bărbatul este în stare stabilă şi se află la spital. Familia lui va merge la Milano pentru a fi alături de el.

"Tatăl meu este în stare stabilă şi într-o mică stare de şoc. Este dezolat că ratează meciul, dar vrea doar ca fiecare fan al lui Newcastle să fie atent şi în siguranţă. Tocmai a suferit două operaţii la genunchi, aşa că a căzut când a fost urmărit. Fratele meu este bine, dar este în stare de şoc după ce a văzut ce i s-a întâmplat tatălui nostru. Nu am dormit toată noaptea", a declarat fiica sa, Rachel, pentru Sky Sports News.

De asemenea, un purtător de cuvânt al lui Newcastle şi-a exprimat regretul faţă de această situaţie, într-o declaraţie pentru Sky Sports: "Suntem foarte îngrijoraţi de informaţiile potrivit cărora un suporter a fost atacat grav luni seară la Milano şi suntem în contact cu autorităţile locale pentru a înţelege circumstanţele".

Atacatorii purtau cagule, potrivit lui Eddie McKay, dar poliţia nu ştie dacă atacul a avut legătură cu meciul în sine sau din alte motive.

Meciul dintre AC Milan şi Newcastle este programat marți, de la ora 19:45, iar pe San Siro sunt aşteptaţi 4.000 de fani englezi, la care se adaugă şi câţiva suporteri fără bilet care au făcut deplasarea.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62387745
Jenni Hermoso acuză federaţia spaniolă de „intimidare şi ameninţare”
Jenni Hermoso a acuzat federaţia spaniolă de „intimidare şi ameninţare" a jucătoarelor campioane mondiale prin convocarea, împotriva voinţei lor, pentru două meciuri din Liga Naţiunilor, informează AFP.  
62387684
Internaţionalele spaniole refuză convocarea la echipa naţională după „scandalul Rubiales”
Majoritatea componentelor naţionalei feminine de fotbal a Spaniei, noua campioană mondială, aflate în grevă după „scandalul Rubiales", au reafirmat la câteva ore după anunţarea primei liste a noii selecţionere „dorinţa de a nu fi convocate".
62263957
Rafael Nadal reafirmă că 2024 ar putea fi ultimul an al carierei sale
Tenismanul spaniol Rafael Nadal, în vârstă de 37 de ani, a reafirmat luni că 2024 ar putea fi anul retragerii sale din circuitul profesionist, după o absenţă de opt luni şi două operaţii, în urma accidentării sale la şold, informează AFP.