Halep - Nara 6 - 2, 6 - 4, la Wimbledon 2018. Liderul mondial, în turul al doilea al turneului

61970196

Simona Halep, locul I WTA, a învins-o, marţi, cu scorul de 6-2, 6-4, pe japoneza Kurumi Nara, locul 100 WTA, calificându-se în turul al doilea al turneului de la Wimbledon.

Simona Halep a avut parte de un bun meci de încălzire pe zgura londoneză, întâlnind o adversară ce nu i-a pus mari probleme. Lipsa de partide pe această suprafaţă s-a văzut la jucătoarea română, dar ea s-a adaptat uşor-uşor. Nara este o jucătoare rapidă, cu o bună acoperire a terenului, care a "întins-o" în unele momente pe câştigătoarea French Open, însă Halep a controlat cu siguranţă partida de luni.

Liderul WTA a început cu break, consolidat cu serviciul. Japoneza a revenit şi a egalat la 2, dar apoi nivelul jocului sportivei române a crescut şi nu a mai cedat niciun ghem până la finalul setului, câştigat cu 6-2, după 39 de minute.

Setul secund a fost mai echilibrat. Halep a reuşit din nou break-ul în primul ghem, apoi jucătoarele au mers cu serviciul până la final, astfel că şi acest set a intrat în contul româncei, scor 6-4, după o oră şi 17 minute.

În faza următoare, Halep va evolua cu chinezoaica Saisai Zheng, locul 126 WTA, care a trecut pentru prima dată în turul al doilea la Wimbledon, după ce a dispus, cu 6-3, 4-6, 6-1, de compatrioata ei Qiang Wang, locul 70 WTA.

Halep a învins-o pe Zheng în 2015, în semifinalele turneului de la Shenzhen, cu scorul 6-2, 6-3, în singura lor întâlnire.

Prin calificarea în turul al doilea, Halep şi-a asigurat un premiu de 63.000 de lire sterline (aproximativ 71.000 de euro) şi 70 de puncte WTA.

Simona Halep a jucat anul trecut în sferturile de finală ale turneului de la Wilmbledon, fază în care a fost eliminată de britanica Johanna Konta, scor 6-7(2), 7-6(5), 6-4.

Până în prezent, dintre românce, au mai obţinut calificarea în manşa a doua Mihalea Buzărnescu, Sorana Cîrstea şi Alexandra Dulgheru. În turul I, au fost eliminate Irina Begu, Elena-Gabriela Ruse şi Ana Bogdan.

Tot marţi, evoluează a opta româncă în turul I, Monica Niculescu. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61935529
Ana Bogdan a ratat calificarea în turul al doilea al turneului de la Wimbledon

Ana Bogdan, locul 59 WTA, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-1, 3-6, 8-6, de spaniola Lara Arruabarrena, locul 88 WTA, în turul I al turneului de la Wimbledon.

61970725
Bătaie generală la un meci de baschet din preliminariile CM 2019. VIDEO

O bătaie generală s-a produs în timpul meciului de baschet Filipine - Australia, desfăşurat, luni, la Manila, în preliminariile Campionatului Mondial din 2019.

61969223
Mihaela Buzărnescu s-a calificat în turul al doilea la Wimbledon

Mihaela Buzărnescu s-a calificat, luni seara, în runda a doua a turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.