Gheorghe Hagi împlinește 55 de ani. Cariera „regelui fotbalului românesc”

62108040
Getty

Pe 5 februarie legenda fotbalului românesc, Gheorghe Hagi, împlinește 55 de ani.

Supranumit și „Ucenicul vrăjitor”, „Regele fotbalului românesc” și „Maradona din Carpați” s-a născut pe data de 5 februarie 1965, în comuna Săcele din județul Constanța.

El a fost descoperit de antrenorul Iosif Bukossi și s-a înscris în aprilie 1975 la Centrul de copii și juniori al echipei Farul Constanța. Când a împlinit vârsta de 15 ani a fost selecționat în echipa națională de tineret, iar doi ani mai târziu a debutat în Divizia A, în cadrul meciului dintre S.C. Bacău și F.C. Constanța, care s-a terminat cu scorul de 3-0.

gheorghe hagi

În anul 1983 s-a transferat la Sportul Studențesc, cu această ocazie devenind vicecampion al României în sezonul 1985-1986. După patru ani a trecut la Steaua București, iar din vara anului 1990 echipa spaniolă Real Madrid își asigură serviciile sale. În '92 a urmat o altă etapă, când s-a transferat în Italia, la Brescia Calcio, care îl avea ca antrenor pe Mircea Lucescu.

Citește și
Ce spun ungurii despre România, după ce a ratat calificarea la Campionatul Mondial 2026. Reacția presei maghiare
Ce spun ungurii despre România, după ce a ratat calificarea la Campionatul Mondial 2026. Reacția presei maghiare

În 1994 a ajuns la Barcelona, sub solicitarea antrenorului olandez Johan Cryuff.

Între anii 1996 și 2001 a făcut parte din Galatasaray Istanbul, care în acea perioadă a a avut cele mai mari performanțe din istoria sa. Această perioadă a marcat finalul carierei sale.

Performanțele lui Gică Hagi
 

A debutat la echipa națională în august 1983 la Oslo, în meciul amical Norvegia-România, la vârsta de 18 ani. A partcipat la trei turnee finale ale Campionatului Mondial: Italia în 1990, SUA în 1994 și Franța în 1998, dar și la trei ediții de Campionat European: Franța în 1984, Anglia în 1996 și Olanda/ Belgia în 2000.

După turneul final al CM din Franța, care a avut loc în anul 1998, s-a retras din echipa națională, revenind în '99, prezența lui reprezentând o contribuție decisivă la calificarea echipei naționale la turneul CE din Belgia-Olanda.

Faimosul purtător al tricoului cu numărul 10 a fost declarat în 2003 „Jucătorul de aur” de către Federația Română de Fotbal și cel mai bun fotbalist din ultimii 50 de ani.

gheorghe hagi

Anul următor, o altă legendă a fotbalului mondial, Pele, l-a nominalizat pe Hagi în cadrul unei ceremonii a FIFA, printre cei 125 cei mai valoroși fotbaliști în viață.

În 2007, Asociația Statisticienilor în Fotbal l-a inclus pe locul 35 în topul celor mai buni fotbaliști ai ultimilor 100 de ani.

El a jucat de 126 de ori în națională, a înscris 35 de goluri. A purtat de 55 de ori banderola de căpitan, iar numărul de prezențe la cupele europene este remarcabil, 95 de jocuri, cu 32 de goluri înscrise.

gheorghe hagi

A fost prezent de 550 de ori în prima ligă a campionatelor României, Spaniei, Italiei și Turciei.

A fost desemnat cel mai bun fotbalist al României în 1985, 1987, 1993, 1994, 1997, 1999 și 2000 cel mai bun sportiv al țării în 1994, iar în 1985 și 1986 a fost golgheterul Diviziei A.

Numărul golurilor înscrise de Hagi în campionatul național, de-a lungul celor 223 de meciuri jucate pe prima scenă a fotbalului românesc s-a ridicat la 141.

A câștigat cu Steaua trei titluri de campion al României, două cupe ale României și Supercupa Europei. Pe lângă acestea, și patru titluri ale Turciei, două cupe ale Turciei, cupa UEFA și Supercupa Europei cu Galatasaray. De asemenea, are în palmares la CM 2002, România fiind eliminată de Slovenia.

Din iunie până în noiembrie 2003 a fost antrenorul echipei turce Bursaspor. În 2004 a devenit antrenorul echipei Galatasaray Istanbul, unde a câștigat Cupa Turciei 2005, de unde a plecat după un an.

 

Ulterior, a fost manager general al echipei FCU Politehnica Timișoara, în returul campionatului diviziei A 2005-2006, de care s-a despărțit tot prin demisie. În iunie 2007, a fost numit antrenor al echipei Steaua. În același an a demisionat și din funcția de antrenor al grupării din Ghencea, deși reușise o calificare în grupele Ligii Campionilor.

În octombrie 2010, a revenit la conducerea echipei turce Galatasaray, până în 2011.

În aprilie 2009, a prezentat proiectul Academiei de Fotbal cu același nume, ca o alternativă pentru copii și juniori, care are sediul la Constanța. În cadrul acesteia funcționează și echipa Viitorul Constanța, care a promovat în 2012 în eșalonul de elită al fotbalului românesc și pe care Hagi o antrenează începând cu 2014. Între 2016 și 2017, Viitorul a fost campioana țării, cu cel mai tânăr lot dintre competitoarele Ligii I, pe parcursul campionatului evoluând cu 21 de jucători proveniți din propria academie.

Următorul sezon a reprezentat ocazia echipei de a mai câștiga alte două trofee interne, Cupa României și Supercupa României, potrivit Agerpres.

Gheorghe Hagi este și Maestru emerit al sportului, în 2012 fiind cooptat în Task Force Football 2014, organism al FIFA cu rolul de a întări regulile Codului Fair Play.

Viața personală a lui Gheorghe Hagi
 

Hagi este căsătorit cu Marilena Vlahbei din 1995 și au împreună doi copii: Kira Hagi, născută la un an după căsătorie, o tânără care iubește teatrul și studiază În America și pe Ianis Hagi, născut în anul 1998, care îi calcă pe urme tatălui său.

gheorghe hagi

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Cum ar fi început scandalul în care Florin Tănase ar fi vrut să lovească un tricolor cu un scaun! Cum ar fi fost calmat jucătorul de la FCSB
Cum ar fi început scandalul în care Florin Tănase ar fi vrut să lovească un tricolor cu un scaun! Cum ar fi fost calmat jucătorul de la FCSB
Citește și...
Ce spun ungurii despre România, după ce a ratat calificarea la Campionatul Mondial 2026. Reacția presei maghiare
Ce spun ungurii despre România, după ce a ratat calificarea la Campionatul Mondial 2026. Reacția presei maghiare

Naționala României a pierdut, joi, meciul de la Istanbul, în fața Turciei, scor 0-1, în semifinala barajului pentru calificarea la CM 2026. Presa din Ungaria a relatat despre eșecul „tricolorilor”.

Suporterii, dezamăgiți de play-off-ul pentru Mondiale. „Mă vedeam în America”. Tricolorii au fost înviși cu 1-0 de turci
Suporterii, dezamăgiți de play-off-ul pentru Mondiale. „Mă vedeam în America”. Tricolorii au fost înviși cu 1-0 de turci

O țară întreagă a urmărit joi seara cu sufletul la gură meciul prin care echipa națională putea să se califice spre Campionatul Mondial de Fotbal.

Ce se va întâmpla cu Mircea Lucescu după înfrângerea cu Turcia. Anunțul șefului FRF
Ce se va întâmpla cu Mircea Lucescu după înfrângerea cu Turcia. Anunțul șefului FRF

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat joi seară, după meciul tricolorilor cu Turcia, pierdut cu scorul de 0-1, că ratarea calificării la Cupa Mondială este „eşecul tuturor”. 

Recomandări
Cod galben de ploi torențiale în mare parte din țară. Revin viscolul și ninsorile în zonele de munte. HARTĂ
Cod galben de ploi torențiale în mare parte din țară. Revin viscolul și ninsorile în zonele de munte. HARTĂ

Mai multe atenționări de Cod Galben sunt valabile de vineri până luni, vizând intensificări ale vântului, precipitații însemnate și condiții de iarnă la altitudini mari. Codurile sunt valabile în perioada 27 martie, ora 10:00 – 30 martie, ora 10:00.

Apare „RO-Alert” pentru electricitate. Românii vor primi alertă pe telefon când ajung la 80% din consumul estimat în contract
Apare „RO-Alert” pentru electricitate. Românii vor primi alertă pe telefon când ajung la 80% din consumul estimat în contract

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei lucrează la un mecanism care să alerteze consumatorii când se apropie de plafonul de consum prevăzut în contract.  

Cheltuielile militare ale României au crescut cu aproape 200% în patru ani. Statele care au investit cel mai mult
Cheltuielile militare ale României au crescut cu aproape 200% în patru ani. Statele care au investit cel mai mult

În ultimii patru ani, România și-a mărit cu aproape 200% cheltuielile cu achizițiile militare. Jumătate din importuri vin de la americani, iar restul din Norvegia și Olanda, arată raportul institutului internațional de Cercetare pentru Pace din Stockholm.