Fiul lui Michael Schumacher, campion european de Formula 3

61992800
Getty

Mick Schumacher, fiul legendarului Michael, a devenit campion european de Formula 3, sâmbătă, pe circuitul de la Hockenheim (Germania), unde tatăl lui s-a impus de patru ori în Formula 1.

Mick Schumacher a încheiat pe locul 2 penultima cursă a sezonului, după estonianul Juri Rats, relatează Agerpres, citând AFP.

În vârstă de 19 ani, "Schumi Junior" îi urmează astfel, în palmaresul F3 europene, britanicului Lando Norris, care luna viitoare va împlini 19 ani, pilot ce va concura anul viitor în F1 pe un McLaren.

După prima zi din al zecea weekend de curse (câte trei curse pe weekend), Mick Schumacher are un avans de 51 de puncte în faţa principalului său adversar, britanicul Dan Ticktum, care nu-l mai poate ajunge.

Acest prim titlu internaţional îi aduce puncte preţioase în cursa pentru "Super Licenţa FIA", indispensabilă ca să poată concura în Formula 1.

Tatăl său Michael a câştigat acum 28 de ani campionatul Germaniei de F3, de un nivel foarte ridicat, el devenind ulterior de şapte ori campion mondial de F1.

Michael Schumacher nu a mai apărut în public de la accidentul de schi din luna decembrie 2013, în urma căruia a rămas paralizat.

 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT A murit Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei
NEWS ALERT A murit Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei
Citește și...
61980848
Ion Ţiriac: Simona Halep nu e pregătită

Fostul tenisman Ion Ţiriac a declarat, sâmbătă, că din punctul său de vedere Simona Halep, diagnosticată cu hernie de disc, nu are cum să fie pregătită să joace în acest moment, în special după ce a abandonat la ultimele două turnee.

61992635
Mirel Rădoi, după victoria naţionalei de tineret: N-o să ne mai fie ruşine să spunem că suntem din România

România este foarte aproape de obţinerea calificării la Campionatul European de fotbal Under-21 din 2019, după ce a învins Țara Galilor cu scorul de 2-0, vineri.

61988582
Simona Halep, în prima competiție de când a fost diagnosticată cu hernie: „Nu știu cum o să fie”

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a plecat în Rusia, unde va participa la Kremlin Cup, care debutează săptămâna viitoare.

Recomandări
Id214758 inquam photos george calin
Surpriză. Județul cu cea mai mare indemnizație socială medie pentru pensionari. Nu este nici Cluj, nici București

În septembrie 2026, aproape 886.000 de pensionari beneficiau de indemnizație socială, cu 652 mai mulți decât în luna precedentă, potrivit datelor Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).

62586044
România trece la ora de iarnă. La ce oră se dau ceasurile înapoi și ce se schimbă de duminică

România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24 spre 25 octombrie 2026. 

Politie general sinucidere
Scene șocante într-un apartament din Brașov. O femeie ar fi fost înjunghiată de soțul ei, care a încercat apoi să se sinucidă

Scene îngrozitoare într-un apartament din Brașov. Vă avertizăm, urmează informații și imagini cu impact emoțional!