Simona Halep, în prima competiție de când a fost diagnosticată cu hernie: „Nu știu cum o să fie”

61988582
Agerpres

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a plecat în Rusia, unde va participa la Kremlin Cup, care debutează săptămâna viitoare.

Ea a declarat, la Aeroportul Internaţional Henri Coandă, că se simte bine, dar nu ştie dacă accidentarea la coloană îi va pune probleme în timpul meciurilor, informează News.ro.

„Obiectivul este să fac maximum, dar în condiţiile în care mă aflu o să fie greu acest lucru. Obiectivul principal este să rămân pe locul 1. M-am antrenat trei zile, am făcut pregătire fizică în sală, acele exerciţii pe care trebuie să le fac zi de zi de acum încolo pentru coloană. Sunt destul de ok, însă nu ştiu cum o să fie la meciul oficial. Însă eu plec cu încredere şi plec hotărâtă să joc. Nu a fost o perioadă uşoară pentru că o accidentare la spate este destul de priculoasă şi am fost îngrijorată, însă sunt normale (n.r. - astfel de accidentări) pentru acest sport. Încerc să rămân pozitivă, să rămân încrezătoare şi cu exerciţii, cu tratament o să fiu bine", a declarat Halep, potrivit Digi24.

Halep a anunţat, la 2 octombrie, că a suferit o hernie de disc, astfel că participarea ei al competiţii până la finalul anului era sub semnul întrebării.

Kremlin Cup, turneu de categorie Premier, se va desfăşura între 15 şi 20 octombrie, la Moscova. 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
61992354
Lituania 1-2 România în Liga Naţiunilor. Victorie dramatică în prelungiri

România a învins dramatic Lituania, cu scorul de 2-1, joi seara, în Vilnius, în Grupa a 4-a din Seria C a Ligii Naţiunilor, în direct la ProTV. 

61990992
La vot sau la revedere. Becali le-a dat ordin jucătorilor să meargă la referendum

Patronul FCSB își scoate jucătorii la vot.

61988582
Simona Halep, după ce a fost diagnosticată cu hernie de disc: „Mereu mi-e greu să renunţ, să abandonez meciuri”

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a anunțat, joi, că va mai sta în afara terenului încă o săptămână, după care va începe recuperarea. Ea a fost diagnosticată la începutul săptămânii cu hernie de disc.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Agerpres pelerinaj sfanta parascheva
Prima noapte de pelerinaj la Sfânta Parascheva. Credincioșii au așteptat ore întregi să ajungă la raclă: „Ne cheamă la ea”

Credincioșii au continuat să vină la pelerinajul Sfintei Parascheva, până târziu în noapte. Mii de oameni așteptau să ajungă la raclă.


Avion carat otopeni
Un avion de pasageri a traversat Capitala pe roți, escortat de mașini cu girofar. Unde va fi amplasat mastodontul

Un avion a plecat în noaptea de joi spre vineri de pe Aeroportul Otopeni pe șosea, escortat de mașini cu girofar.