Emma Răducanu este sfătuită să-l angajeze pe Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep. "E omul potrivit"

62215276
Getty

Emma Răducanu, 18 ani, locul 22 WTA, a renunțat la serviciile lui Andrew Richardson, sub îndrumarea căruia a triumfat la US Open, iar acum este în căutarea unui antrenor care să o ajute să gestinoneze succesul și să devină numărul 1 mondial.

Pentru britanică, o soluție ar putea fi Darren Cahill, cel care a încheiat recent colaborarea cu Simona Halep.

Cu australianul alături, jucătoarea din Constanța a urcat pe primul loc WTA, în 2017, iar un an mai târziu a triumfat la Roland Garros.

De asemenea, în 2019, Super-Simo a beneficiat de sprijinul necondiționat al lui Cahill, deși acesta nu mai era antrenorul ei. Grație sfaturilor primite din partea tehnicianului de la Antipozi, sportiva noastră a triumfat pe iarba londoneză.

Performanțele pe care Simona Halep le-a obținut cu ajutorul lui Darren Cahill l-au făcut pe Jaiden Micheal, un om de televiziune britanic, să-i transmită Emmei Răducanu că antrenorul australian reprezintă soluția ideală pentru ea.

"Darren Cahill e omul potrivit! Îmi vei mulțumi mai târziu!", a fost mesajul pe care Jaiden Micheal l-a avut pentru campioana de la US Open.

Părerea omului de televiziune este împărtășită de site-ul tennishead.net, care l-a pus pe Darren Cahill în fruntea listei cu cei care au șanse să o antreneze pe Emma Răducanu.

Australianul este urmat de Greg Rusedski, Tim Henman, Ivan Lendl, Andrew Bettles şi Patrick Mouratoglou și Sascha Bajin.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62215206
Emma Răducanu a luat-o pe urmele Simonei Halep. Britanica a încheiat colaborarea cu antrenorul Andrew Richardson
La doar câteva zile după ce Simona Halep a anunțat că Darren Cahill nu mai este antrenorul ei, o nouă veste neașteptată vine în lumea tenisului.
62215019
Un boxer italian a fost suspendat din cauza tatuajelor. Ce are desenat pe corp
Un boxer italian a fost suspendat, joi, de federaţia de profil din ţara sa, pentru că are tatuaje cu simboluri nasizte, informează News.ro, care citează AFP.
62214797
Incidente în Franţa după meciurile din Ligue 1. Bătaie între fanii echipelor Angers şi OM
Meciurile etapei a VII-a din prima ligă franceză au fost marcate de grave incidente soldate cu răniţi, scrie News.ro.