Elexis Brown, una dintre marile speranţe ale golfului, a murit în somn, la doar 13 ani

62207421

Considerată a fi „una dintre cele mai strălucitoare stele ale sportului” și un „talent remarcabil”, Elexis Brown a murit, vineri, la vârsta de 13 ani, în somn, în casa familiei sale din Lincolnshire, informează Daily Star.

Părinţii lui Elexis s-au trezit în miezul nopţii şi au observat că fiica lor a dezvoltat comportamentul unui somnambul. Mama și tatăl lui Elexis aud ecis să o pună pe tânără înapoi în pat, fără să se gândească la posibilitatea că ar putea fi vorba despre o problemă gravă.

Din păcate, la primele ore ale dimineţii, când au mers să vadă cum se mai simte fata lor, părinţii lui Elexis au descoperit că aceasta nu mai respira.

Fără să stea pe gânduri, ei chemat ambulanța. La scurt timp după ce jucătoarea de golf a fost transportată la spital, medicii au declarat decesul acesteia.

"Sunt devastat. Golful a pierdut una dintre cele mai talentate jucătoare. Am avut privilegiul să o antrenez şi să fiu martor la ascensiunea ei. Un adevărat star", a declarat Anders Mankert, antrenorul lui Elexis.

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62207335
Motivul pentru care ministrul Eduard Novak se antrenează în Bulgaria pentru Jocurile Paralimpice

Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, în absenţa unui velodrom în România, se antrenează în Bulgaria, la Plovdiv, pentru a putea participa la Jocurile Paralimpice de la Tokyo, a declarat şeful delegaţiei sportivilor români, Ciprian Anton.

62207305
Doliu în fotbal. Franck Berrier a murit la vârsta de 37 de ani, în urma unui stop cardiac

Lumea sportului a primit o veste teribilă. Fostul fotbalist Franck Berrier a murit joi, la vârsta de 37 de ani, în urma unui stop cardiac, informează News.ro.

62207066
După Messi, PSG mai pregătește un transfer-bombă. Ar putea avea cel mai bun atac din istoria fotbalului

După marea lovitură reuşită prin achiziţionarea lui Lionel Messi, Paris Saint-Germain intenţionează să recruteze şi cealaltă super-vedetă a fotbalului mondial, portughezul Cristiano Ronaldo, informează presa sportivă internaţională.

Recomandări
Gettyimages ursula von der leyen 9 iunie
UE a renunțat la planul de a face Canada „membru asociat”, dar dorește „o asociere și mai strânsă”. Ce țări s-au opus

Ţările UE au renunţat la ideea de a oferi Canadei statutul de „membru asociat” în cadrul blocului format din 27 de state membre, optând în schimb pentru o formulare mai moderată, care promite o „asociere tot mai strânsă”.

Trenuri spania
Ce s-a întâmplat cu șase minute înainte de accidentul feroviar din Spania. Ultimele conversații dintre operatori și mecanici

Înregistrările audio din centrul de control feroviar din Spania au surprins discuțiile purtate cu câteva minute înainte de accidentul soldat cu 68 de morți.

Vlcsnap 2026 10 28 19h32m04s125
Ordinele de protecție emise împotriva minorilor aproape s-au triplat din 2023. Doar anul acesta au fost emise peste 100

Numărul ordinelor de protecție provizorii emise împotriva copiilor aproape că s-a triplat din 2023 încoace, o arată datele Poliției Române.