Discursul emoționant al Simonei Halep, pe Arena Națională: "Este trofeul țării"

×
Publicitate

Simona Halep le-a prezentat românilor aflați pe Arena Națională din Capitală, trofeul celui mai important turneu de tenis din lume - Wimbledon. Tenismena le-a mulțumit fanilor pentru sprijin.

"Este o mare bucurie să vă am alături în această seară să împărțim acest trofeu pentru că este al țării, în primul rând. Este o seară foarte specială pentru mine. Vă mulțumesc foarte mult că ați venit, să ne bucurăm și să ne gândim că se mai pot întâmpla astfel de zile. Vă mulțumesc mult", a transmis Simona Halep. 

"O parte din acest trofeu aș vrea să i-l dedic mamei mele, pentru că a fost visul ei. Părinții au fost poate cei mai importanți pentru mine. Le mulțumesc familiei pentru că au fost alături de mine, ei au fost foarte importanți, poate cei mai importanți care au contribuit pentru ca noi să se aflăm azi aici.

Vreau să le mulțumesc tuturor antrenorilor mei, pentru că au fost mulți", a mai adăugat Simona, după intonarea imnului național.

Finală istorică la Wimbledon

Simona a învins-o pe Serena Williams în finala turneului de la Wimbledon obţinând al 2 lea tiltlu de Mare Slem.

Primul său titlu a fost câştigat în 2018 la Roland Garros. Şi atunci Simona Halep a urcat pe scenă de pe Arena Naţională, în aplauzele a 20 de mii de fani, şi a primit Cheia Oraşului Bucureşti.

Simona Halep s-a întors în România și a prezentat trofeul de la Wimbledon. VIDEO

Simona Halep s-a întors acasă cu trofeul câştigat la Wimbledon, după o finală fabuloasă împotriva legendarei jucătoare americane Serena Williams.

Victoria Simonei a făcut înconjurul lumii după finala de legendă din Marea Britanie. Sportiva a reuşit să câştige al doilea ”grand slam” din carieră, după ce anul trecut a câştigat turneul de tenis de la Roland Garros.

″E ceva foarte special şi nu voi uita niciodată această zi. A fost visul mamei mele încă de când aveam zece ani. Această zi a venit″, a declarat Halep după ce a cucerit titlul la All England Club.

”Am fost nervoasă, iar stomacul meu nu se simţea foarte bine, dar ştiam că nu e timp de emoţii şi am ieşit pe teren pentru a da totul’’, a mai spus Halep după victoria cu Williams.

Americanca, fost lider mondial şi septuplă campioană la Wimbledon, a recunoscut că victoria Simonei a fost una meritată: ″A jucat incredibil″. Williams câştigase nouă din precedentele zece partide directe şi era la a doua finală consecutivă la Wimbledon.

″Am fost un pic ca o căprioară prinsă de farurile unei maşini. Când o jucătoare joacă astfel, nu ai de făcut decât să îţi scoţi pălăria″, a conchis Williams.

Pe lângă faimă şi bani, Simona a primit şi statutul onorific de a fi membru pe viaţă în cel mai exclusivist club de tenis din lume, All England Club.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI peantru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62063186
Nadia Comăneci, alături de Schwarzenegger la împlinirea a 43 de ani de la primul 10. VIDEO

Nadia Comăneci a postat pe contul de Twitter un filmuleţ în care apare alături de Arnold Schwarzenegger, fost guvernator al statului California, românca menţionând că întâlnirea este "un mod perfect pentru a aniversa 43 de ani de la primul 10".

62062845
Un pugilist legendar a murit după ce a fost lovit de o mașină

Pernell Whitaker, considerat unul dintre cei mai străluciți pugiliști din lume la categoria ușoară, a murit duminică, după ce a fost lovit de o mașină, în statul american Virginia. Bărbatul avea 55 de ani.

62062278
Halep va fi portdrapelul României la JO. Covaliu şi-a dat acordul chiar pe aeroport

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a acceptat, luni, ca Simona Halep să fie portdrapelul României la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.