Cristian Chivu insistă că „Scudetto nu este încă câștigat” după a opta victorie consecutivă în Serie A, 2-0 cu Genoa. „Am avut suișuri și coborâșuri, dar jucătorii nu se plâng niciodată”, scrie Football Italia.
Milanezii au deschis scorul în minutul 32, prin Federico Dimarco, aflat la cea de-a şasea sa reuşită în actuala ediţie din Serie A. Henrih Mhitarian, cel care a oferit pasa decisivă, crease deja panică la poarta genovezilor puţin mai devreme, când a expediat mingea în transversală.
Elevii lui Chivu şi-au mărit avantajul în repriza secundă (70), în urma unui penalty transformat de Hakan Calhanoglu, care a revenit în lotul lui Inter după ce a ratat ultimele trei meciuri ale echipe sale, potrivit Agerpres.
Cu 22 de victorii de la debutul sezonului, Inter Milano s-a distanţat la 13 puncte de ocupanta locului secund în Serie A, AC Milan, care va juca duminică, în deplasare, cu formaţia Cremonese.
Campioana en titre, SSC Napoli, se află pe poziţia a treia, la 14 puncte de lider, după ce s-a impus sâmbătă, cu scorul de 2-1, pe terenul echipei Hellas Verona. Genoa, echipă patronată de omul de afaceri român Dan Şucu, se află pe locul 15, cu 27 de puncte, la trei lungimi de zona retrogradării.
Eliminare surprinzătoare în Champions League
Nerazzurri aveau nevoie de un impuls după eliminarea surprinzătoare din Liga Campionilor, suferită în fața echipei Bodo/Glimt, pierzând atât meciul de acasă, cât și cel din deplasare din play-off.
„Știam foarte bine cât de important era acest meci, pentru ceea ce am realizat și ceea ce ne dorim să facem în ultimele săptămâni ale sezonului”, a declarat Chivu pentru Sky Sport Italia.
„O să iau aceste trei puncte, pentru că nu a fost ușor. Ne-am confruntat cu o echipă într-o formă bună, care știe să creeze probleme. A fost al 16-lea meci în aproximativ 50 de zile, așa că trebuia să continuăm ritmul. Dimarco este în cea mai bună formă, ajutându-ne să ne atingem obiectivele, la fel ca toți ceilalți jucători.”
„Toți cei 24 de jucători muncesc din greu și au o mentalitate de învingători, nu se plâng niciodată și acceptă întotdeauna realitatea situației, fie că este vorba de Serie A, Cupă sau Liga Campionilor. Vrem să fim competitivi, am avut suișuri și coborâșuri, dar avem ambiție și suntem într-o formă bună”, a asigurat Chivu.
Rezultate: Vineri Parma - Cagliari 1-1 Au marcat: Oristanio (83), respectiv Folorunsho (62). Sâmbătă Como - Lecce 3-1 Au marcat: Douvikas (18), Rodriguez (36), Kempf (44), respectiv Coulibaly (13). Hellas Verona - SSC Napoli 1-2 Au marcat: Akpa Akpro (64), respectiv Hojlund (2), Lukaku (90+6). Inter Milano - Genoa 2-0 Au marcat: Dimarco (31), Calhanoglu (70 - penalty). Duminică sunt programate partidele Cremonese - AC Milan, Sassuolo - Atalanta Bergamo, Torino FC - Lazio Roma şi AS Roma - Juventus Torino, în timp ce luni urmează să se dispute meciurile Pisa - Bologna şi Udinese - Fiorentina.
Clasament: 1. Inter Milano 67 puncte 2. AC Milan 54 3. SSC Napoli 53 4. AS Roma 50 5. Como 48 6. Juventus Torino 46 7. Atalanta Bergamo 45 8. Bologna 36