Ce șanse are Simona Halep să obțină o reducere a suspendării. „Au fost destul de multe controverse legate de acest supliment”

×
Publicitate

Simona Halep a dat în judecată compania canadiană care produce suplimentul luat de ea în timpul turneului de la US Open 2022.  

Potrivit Simonei, suplimentul a fost contaminat cu o substanță interzisă pentru sportivi. Avocații cer despăgubiri de 10 milioane de dolari pentru cariera afectată și umilința suferită de Halep.

Românca a fost suspendată patru ani de către Agenţia Internaţională de Integritate în Tenis, pentru acuzații de dopaj.

De ce acum acest proces pentru despăgubiri împotriva producătorului acelui supliment?

Doru Toma, avocat specializat în drept sportiv: Cred că Simona Halep și echipa ei de avocați au fost tot timpul consecvenți în ceea ce au declarat. Simona de la început a spus că nu s-a dopat, că a fost un supliment nutritiv pe care l-a luat și care a fost contaminat și acest lucru în momentul de față confirmă faptul că ea crede în această idee și din acest punct de vedere nu a fost niciodată închis momentul în care putea să acționeze în instanță”.

De ce nu i-a dat în judecată de la început?

Doru Toma, avocat specializat în drept sportiv: „Că nu a considera la momentul respectiv că este util cauzei respective. Nu neg că poate este un moment potrivit în care echipa s-a gândit că arată și mai mult determinarea pe care Simona o are în susținerile pe care le-a făcut în fața TAS-ului. În momentul de față, judecătorii de la TAS analizează cazul și pregătesc un un verdict în acest dosar. Ca atare, din punctul meu de vedere, nu găsesc că este greșit momentul, nu găsesc că e greșit nici demersul. Dacă vorbim despre o neglijență a celor care au produs suplimentul nutritiv, este foarte clar că ei trebuie să plătească. Citind aseară ceva în legătură cu acest aspect, pe Reuters, pe Marca erau indicate faptul că în afară de daunele pe care le cere se solicită și daune punitive. Ceea ce în dreptul anglosaxon este o daună care oarecum pedepsește suplimentar persoana respectivă în sensul de a care a greșit, în sensul de a descuraja să mai facă acest tip de greșeli. Viziunea este, în momentul de față, că Simona nu a luat aceste suplimente în mod conștient șim mai mult decât atât, le-a luat, ele nefiind indicate ca fiind contaminare sau posibil contaminate sau fiind posibile cu conținut de altceva. Nu avea cum să știe despre ele. Ca atare, firma care nu și-a trecut pe etichetă aceste informații trebuie să plătească”.

Ce credeți că se va întâmpla dacă va pierde la TAS cu acest proces?

Doru Toma, avocat specializat în drept sportiv: „Nimic nu are niciun fel de legătură, din punctul meu de vedere, nu influențează decizia de judecată. Decizia din fond a fost. Nu a negat nimeni contaminarea, posibila contaminare a acestor produse. Ca atare, dacă ei cred și au analize făcute care dovedesc acest aspect, din punctul meu de vedere nu are nicio legătură. La TAS se stabilește dacă este vinovat sportivul în materie de dopaj. Faptul că această firmă a greșit din punct de vedere al modului în care a informat publicul în legătură cu conținutul produsului său, este ceea ce este important”.

Ce șanse credeți că are la procesul de la New York? Practic este vinovată firma?

Doru Toma, avocat specializat în drept sportiv: „Evident. Plecând de la acest aspect, are șanse foarte bune, dar nu știm exact în momentul de față cum se va apăra firma. Au fost destul de multe controverse legate de acest supliment.(...)Trebuie să se apere într-un fel, dar sunt anumite elemente care nu îi ajută în modul în care vor să le apere. Adică doar ideea aceasta că e un țap ispășitor puțin probabil să fie”. 

Pentru explicațiile complete ale avocatului Doru Tima, urmăriți interviul VIDEO de mai sus. 

Articol recomandat de sport.ro
Femeia care l-a fermecat pe Ionuț Chirilă: "Cine e? Lasă-mă lângă ea"
Femeia care l-a fermecat pe Ionuț Chirilă: "Cine e? Lasă-mă lângă ea"
Citește și...
Noile stadioane Dinamo şi Dan Păltinişanu au primit „undă verde” de la Mediu. Se vor ridica la standardele UEFA | FOTO

Două stadioane de fotbal la standarde UEFA şi unul de Liga 1 au primit "undă verde" din punct de vedere al protecţiei mediului, în cursul anului 2023, informează, vineri, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM).

Simona Halep cere daune uriașe de la compania canadiană care a produs suplimentul nutritiv contaminat. Cum se apără firma

Simona Halep cere daune de peste 10 milioane de dolari de la compania canadiană care a produs suplimentul nutritiv contaminat.

Ion Țiriac, unul dintre cei mai bogați oameni din România: “Am realizat încă o dată că românii au prea mulţi bani”

Ion Țiriac a fost prezent, miercuri seara, la Gala Sportului Românesc - care a avut loc la Ateneul Român - pentru a-i înmâna lui Mircea Lucescu (78 de ani) trofeul ”Legenda Sportului”.

Recomandări
Legea salarizării, încă fără acord politic. PSD vrea salarii mai mari, iar UDMR se teme de scăderi de venituri

Partidele au analizat cea mai recentă variantă a legii salarizării unitare, dar nu s-au pus încă de acord pentru o variantă pe care să o susțină în Parlament.

Cum vrea să schimbe AEP regulile pentru partidele politice. Reforma, deja criticată: „Suntem duşi pe o pistă falsă”

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a pus în transparenţă decizională proiectul unei noi legi a partidelor politice, menit să înlocuiască actuala Lege nr. 14/2003, în vigoare de peste două decenii. 

Cursa contra cronometru pentru miliardele din PNRR. Aproape 3.000 de proiecte trebuie recepționate într-o săptămână

Aproape 3.000 de proiecte de investiții finanțate prin PNRR trebuie finalizate și recepționate urgent în această săptămână pentru a putea fi decontate, spune premierul Ilie Bolojan.