„Ştiţi că nu-mi place să scot în evidenţă individualităţile, dar uneori este imposibil să nu o fac. Trebuie să subliniez munca lui Lamine, atât individual, cât şi ca parte a echipei. Este un jucător foarte generos, care îşi pune tot talentul, tot geniul, acest fotbal spectaculos pe care îl posedă, în slujba echipei. Este cu adevărat un privilegiu să am un jucător ca el. O spun mereu”, a declarat De la Fuente în conferinţa de presă de după partida de la Sevilla, potrivit Agerpres.

De la Fuente, despre şansele lui Lamine Yamal la Balonul de Aur

Întrebat despre şansele vedetei Barcelonei de a câştiga Balonul de Aur, antrenorul spaniol, mereu patriot, a declarat că fotbalul datorează Spaniei „mai mult de unul”, referindu-se la Xavi şi Andres Iniesta.

„Cred că ar trebui să acordăm mult mai multă recunoaştere tuturor fotbaliştilor spanioli. Am subliniat, de asemenea, ieri că, în istoria Balonului de Aur, fotbalul spaniol merita mai mult de unul. Nu am reuşit să ne prezentăm produsul, expertiza. Aşa că este timpul să o facem, pentru că sunt cu adevărat cei mai buni jucători din lume. Îi avem pe Fabian (Ruiz), Lamine, Rodri, Cucurella, dar şi pe Ferran (Torres), ca să nu mai vorbim de portarii care sunt şi ei nominalizaţi la Balonul de Aur. Este timpul să ne recunoaştem şi să ne prezentăm fotbaliştii. Pentru că, într-adevăr, au tot ce le trebuie pentru a fi nominalizaţi şi a câştiga Balonul de Aur”, a spus selecţionerul.

Referitor la impresionanta serie de meciuri fără înfrângere a Spaniei, care a ajuns acum la 40 de meciuri, De la Fuente a afirmat că echipa sa, campioana mondială şi europeană en-titre, nu şi-a atins încă întregul potenţial şi, inevitabil, seria se va încheia cu o înfrângere, pentru a-i readuce pe jucători cu picioarele pe pământ.