Bianca Andreescu a anunţat că nu va mai juca în acest an

62103422
Getty

Jucătoarea canadiană de tenis Bianca Andreescu, locul 7 WTA, a anunţat, marţi, că nu va mai participa la niciun turneu în acest an.

„Am ajuns la decizia dificilă de a nu participa la turneele pe zgură de anul acesta şi nici la celelalte din acest sezon, pentru a mă concentra asupra sănătăţii mele şi antrenamentelor. Pe cât de greu a fost să ajung la această concluzie, pe atât de mult aştept cu nerăbdare în 2021, inclusiv Jocurile Olimpice; vreau să folosesc acest timp pentru a mă concentra asupra jocului meu, astfel încât să mă pot întoarce mai puternică şi mai bună ca niciodată”, a scris ea, într-o postare pe Twitter, conform News.ro.

Andreescu s-a accidentat la genunchiul stâng la Turneul Campioanelor din octombrie 2019 şi nu a mai evoluat de atunci, ratând atât Australian Open, cât şi US Open, la care era deţinătoarea trofeului.

După australianca Ashleigh Barty, locul I WTA, şi japoneza Naomi Osaka, locul 3 WTA, Bianca Andreescu este a treia jucătoare importantă care declină participarea la ultimul turneu de grand slam din acest an, French Open, amânat patru luni din cauza pandemiei de coronavirus.

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
62147004
Propunerea lui Ion Țiriac pentru Guvernul României: "Mâine dimineață, eu le pun 30 milioane € pe masă”

Omul de afaceri Ion Țiriac s-a declarat dispus să contribuie cu suma de 30 de miloane de euro și un teren de 5 hectare în București, pentru ridicarea unei Săli Polivalente în Capitală, pe modelul celor existente în Statele Unite ale Americii.

62149044
Scandal în tenis după ce Halep a primit cu 10 euro mai puţin decât Djokovic pentru titlul de la Roma: ”În iad cu ei!”

Organizatorii turneului de tenis de la Roma au fost criticaţi în reţelele de socializare după ce campionul la simplu masculin, sârbul Novak Djokovic, a încasat un premiu mai mare cu 10 euro decât campioana de la simplu feminin, românca Simona Halep.

62148391
Al zecelea jucător de la FCSB infectat cu noul coronavirus

Încă un jucător de la FCSB a fost testat pozitiv la noul coronavirus. Este vorba despre atacantul Alexandru Buziuc, în vârstă de 26 de ani.

Recomandări
Luca niculescu gettyimages 2298567182
Surse: Primele nume vehiculate pentru Guvernul Niculescu. PSD preia portofolii mari, apare Ministerul Inteligenței Artificiale

Surse politice au prezentat primele variante vehiculate pentru viitorul Guvern Niculescu, în care PSD ar putea să preia majoritatea marilor portofolii. Ca o noutate absolută, apare un minister al Inteligenței Artificiale.

Screenshot 2026 10 14 101014
Șase județe din România, premiate de Comisia Europeană. Cum a ajuns cea mai săracă regiune a țării un model de inovare

Cea mai săracă regiune a României este premiată miercuri la Bruxelles. Partea de nord-est a țării este desemnată „Regiune Europeană Antreprenorială”, pe anul 2027, pentru felul inovator în care sprijină dezvoltarea IMM-urilor.

Perchezitii diicot 1
42 de percheziții într-un dosar cu mașini de lux importate din SUA. DIICOT anchetează o grupare suspectată de fraudă vamală. FOTO

Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut 42 de percheziții în București și în trei județe, într-un dosar privind o grupare suspectată că a folosit documente falsificate pentru a reduce taxele vamale la importul mașinilor de lux din SUA.