Australia: Apelul lui Novak Djokovic va fi judecat duminică, de un tribunal federal

62236107
Getty

Apelul tenismanului sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, împotriva anulării vizei sale de Australia va fi judecat, duminică, de un tribunal federal, informează DPA, citată de Agerpres.

Judecătorul Anthony Kelly, reprezentantul statului Victoria, a trimis cazul la tribunalul federal, în urma unei audieri de urgenţă care a avut loc vineri, după ce ministrul Imigraţiei, Alex Hawke, i-a anulat viza sportivului sârb.

Djokovic va petrece noapte liber, dar sâmbătă dimineaţa, la ora locală 08:00 va trebui să se prezinte la o audiere cu oficialii Forţei de Frontieră, înainte de a intra în detenţie.

Sârbului i se va permite să petreacă timp împreună cu avocaţii săi, atât sâmbătă, cât şi duminică, în încercarea de a obţine viza de şedere în Australia, pentru a putea participa la turneul Australian Open, care debutează luni la Melbourne.

Ministrul Imigraţiei, Alex Hawke, i-a anulat, vineri, viza de Australia liderului mondial, pe motive de ''interes public''.

''Astăzi mi-am exercitat puterea în temeiul secţiunii 133C(3) din Legea privind migraţia de a anula viza deţinută de domnul Novak Djokovic din motive de sănătate şi bună ordine, pe motiv că era în interesul public să fac acest lucru. În luarea acestei decizii, am luat în considerare cu atenţie informaţiile furnizate de Departamentul Afacerilor Interne, Forţa Australiană de Frontieră şi dl Djokovic'', a spus ministrul Imigraţiei într-un comunicat.

 

Nole riscă deportarea

 

Novak Djokovic, care deţine recordul de titluri de Mare Şlem câştigate (20), împreună cu Rafael Nadal şi Roger Federer, riscă să fie deportat, cu câteva zile înaintea debutului turneului Australian Open (luni), primul de Mare Şlem al anului, la care urma să joace în prima rundă contra conaţionalului Miomir Kecmanovic.

De asemenea, Novak Djokovic, deţinătorul recordului de titluri cucerite la Australia Open (nouă) şi campionul en titre, poate primi interdicţia de a intra în Australia în următorii trei ani.

Pe 5 ianuarie, la sosirea în Australia, Djokovic a fost reţinut pe aeroportul din Melbourne, iar viza sa de intrare, obţinută în urma unei scutiri medicale de la vaccinarea obligatorie impusă de autorităţile australiene, a fost revocată.

Luni 10 ianuarie, Djokovic a obţinut în justiţie anularea deciziei de revocare a vizei.

Sârbul a recunoscut, miercuri, că a comis o "eroare umană, cu certitudine nu intenţionată" în declaraţia sa de călătorie făcută în faţa autorităţilor australiene, completată de o persoană din staff, care a bifat caseta greşită în legătură cu călătoriile sale anterioare sosirii în Australia.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62235951
Cristiano Ronaldo vrea să joace fotbal până la 42 de ani

Portughezul Cristiano Ronaldo, în vârstă de 36 de ani, legitimat la Manchester United, a declarat, pentru ESPN Brazilia, că şi-ar dori să joace până la 42 de ani, informează News.ro.  

62235898
A murit Stjepan Lamza, unul dintre cei mai buni fotbaliști din istoria Croației

Doliu în fotbalul din Croația. Stjepan Lamza, cel mai bun fotbalist din istoria clubului Dinamo Zagreb, a murit, miercuri, la vârsta de 81 de ani.

62235875
Stefanos Tsitsipas, după ce Djokovic a intrat în Australia fără să fie vaccinat: ”Noi, majoritatea, arătăm ca niște proști”

Stefanos Tsitsipas, 23 de ani, locul 4 ATP, a ieșit la atac, după ce Novak Djokovic, 34 de ani, liderul clasamentului modial, a reușit să intre în Australia fără să fie vaccinat anti-Covid-19 și este pe cale să participe la primul Grand Slam al anului.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Vas atacat marea neagra afp 000 d34n2g3
Marea Neagră devine tot mai periculoasă pentru marinari. Mulți cer să fie duși la mal: „Ne este frică pentru viața noastră”

Marea Neagră este din ce în ce mai periculoasă. Încă două nave comerciale au fost lovite de drone, foarte aproape de apele teritoriale ale Bulgariei. 

62533111
Ungaria abrogă legea anti-LGBTIQ+ a lui Viktor Orban, condamnată de justiția europeană. „Mai sunt multe de făcut”

Deputaţii ungari au abrogat marţi, prin vot, prevederile legii „protecţiei copilului” din 2021 împotriva comunității LGBTIQ+ adoptate în timpul fostului premier naţionalist Viktor Orban.