Antrenorul emerit Virgil Pleşca a încetat din viață la vârsta de 68 de ani

62236464

Antrenorul emerit Virgil Pleşca a decedat, duminică, la vârsta de 68 de ani, a anunţat Federaţia Română de Polo pe apă într-un comunicat postat pe Facebook.

„Cu regret în suflet vă anunţăm faptul că antrenorul emerit profesor Virgil Pleşca a încetat astăzi din viaţă”, a transmis forul naţional.

De-a lungul carierei de antrenor, Pleşca a activat în cadrul Clubului Sportiv Şcolar Triumf şi la naţionalele României de juniori, ca pe urmă să facă trecerea către postul de antrenor federal, pe care l-a ocupat în perioada 1994-2015. Ulterior din 2015 şi până în prezent a ocupat poziţia de preşedinte al comisiei de organizare competiţii, legitimare şi clasamente din cadrul Federaţiei Române de Polo.

„Nea Virgil a fost cel care a condus generaţii de sportivi spre înalta performanţă, fiind considerat unul dintre cei mai buni antrenori de juniori din poloul românesc. A fost unul dintre cele mai importante motoare ale Federaţiei Române de Polo şi şi-a pus amprenta pe imaginea acestui sport în ultimii 30 de ani”, precizează Federaţia.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62236455
Doliu în fotbalul românesc. A murit Ionel Bărbosu, fostul jucător de la Poli Timișoara

Lumea fotbalului românesc a primit o veste tristă. Ionel „Jean” Bărbosu s-a stins din viaţă, duminică, la vârsta de 54 de ani, după ce a suferit un accident vascular cerebral în urma căruia a intrat în comă.

62236268
Nadal: "Australian Open e mult mai important decât orice jucător"

"Australian Open este mult mai important decât orice jucător", a afirmat sâmbătă tenismanul spaniol Rafael Nadal, atacându-l astfel pe rivalul său sârb Novak Djokovic, care poartă o bătălie juridică împotriva expulzării sale din Australia, conform AFP.

62236266
Fosta mare jucătoare de tenis Chris Evert, diagnosticată cu cancer ovarian

Fosta mare jucătoare de tenis Chris Evert, deținătoare a 18 titluri de Grand Slam la simplu și trei titluri de Grand Slam la dublu, a anunțat, vineri, că a fost diagnosticată cu cancer ovarian în stadiul 1, potrivit CNN.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.