Nadal: "Australian Open e mult mai important decât orice jucător"

62236268

"Australian Open este mult mai important decât orice jucător", a afirmat sâmbătă tenismanul spaniol Rafael Nadal, atacându-l astfel pe rivalul său sârb Novak Djokovic, care poartă o bătălie juridică împotriva expulzării sale din Australia, conform AFP.

"Australian Open va fi extraordinar cu sau fără el", le-a declarat N.6 mondial ziariştilor la Melbourne Park, cu două zile înainte de statul acestui turneu de Mare Şlem.

Djokovic a fost trimis din nou într-un centru de detenţie în oraşul Melbourne, după ce viza i-a fost anulată pentru a doua oară de guvernul australian, care susţine că jucătorul nevaccinat împotriva Covid-19 constituie un pericol public, transmite AFP.

Acest nou episod dintr-o saga care a început pe 5 ianuarie, când Djokovic a fost blocat pe aeroportul din Melbourne, face din ce în ce mai puţin probabil ca sârbul în vârstă de 34 de ani să participe la Australian Open, ce începe luni. Djokovic caută o a 10-a victorie în acest turneu, care ar fi un al 21-lea titlu de Grand Slam, un record.

Nadal a spus că îl respectă pe Djokovic "ca om, desigur, şi ca sportiv, fără nicio îndoială".

"Îl respect cu adevărat, chiar dacă nu sunt de acord cu multe lucruri pe care le-a făcut în ultimele două săptămâni", a adăugat spaniolul în vârstă de 35 de ani.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62236266
Fosta mare jucătoare de tenis Chris Evert, diagnosticată cu cancer ovarian

Fosta mare jucătoare de tenis Chris Evert, deținătoare a 18 titluri de Grand Slam la simplu și trei titluri de Grand Slam la dublu, a anunțat, vineri, că a fost diagnosticată cu cancer ovarian în stadiul 1, potrivit CNN.

62236113
Australienii salută anularea vizei lui Djokovic: „Regulile sunt reguli”

Viza lui Novak Djokovic a fost anulată de ministrul Imigraţiei, Alex Hawke, însă unii fani ai tenisului din Australia se bucură de această decizie.

62236107
Australia: Apelul lui Novak Djokovic va fi judecat duminică, de un tribunal federal

Apelul tenismanului sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, împotriva anulării vizei sale de Australia va fi judecat, duminică, de un tribunal federal, informează DPA, citată de Agerpres.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.