Ana Maria Popescu, ironică la adresa lui Novak: ”Credeam că mă așteptați cu cecul de 5 milioane”

×
Publicitate

Sportiva Ana-Maria Popescu a revenit, marți, în România, după ce a obținut medalia de argint în proba individuală feminină de spadă la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.

Aflată pe aeroport, în fața presei și a oficialilor din Ministerul Sportului, ea a declarat că “un loc la Jocurile Olimpice se câștigă, oricum ar fi el” și că toți sportivii de la Olimpiadă “muncesc foarte mult”.

De asemenea, Ana-Maria Popescu l-a criticat pe ministrul Sportului și Tineretului, Eduard Novak - care era prezent - și căruia i-a transmis că s-ar bucura dacă s-ar duce el la Tokyo, ca să aducă o medalie de aur în țară.

Reacția sportivei vine după ce ministrul Sportului a afirmat că şi în situaţia în care Federaţia Română de Scrimă ar fi avut un buget mai mare cu 5 milioane de lei, sportiva Ana-Maria Popescu, medaliată cu argint la Jocurile Olimpice 2020, nu ar fi reuşit să câştige aurul olimpic.

Ana-Maria Popescu

 

Ana-Maria Popescu, medialiată cu argint la Jocurile Olimpice de la Tokyo:

”Pot să fac o glumă total deplasată acum? Sigur nu vine domnul Borcea de undeva că sunt prea multe microfoane?

De o lună de zile și la duș am intrat cu masca asta, îmi e greu să scap de ea. Înainte de toate, mulțumim pentru frumoasa primire, mă bucur să vă văd pe toți aici, este foarte important pentru noi, pentru sport în general.

Mă bucur că după 13 ani am văzut mai puține titluri cu Brânză a pierdut aurul, dar încă mai sunt. Mă bucur că o parte dintre voi ați înțeles mesajul: că un loc la JO se câștigă, oricum ar fi el. Simplul fact că te-ai calificat acolo este un loc câștigat"

"Am citit toate comentariile și am citit toate declarațiile din ultimele zile și am rămas cu același gust de la Rio, din 2016, înainte să luăm aurul. Și nu e ok, oameni buni.

Indiferent dacă ne întoarcem de acolo cu medalii sau fără, noi muncim la fel, noi și antrenorii noștri.

Am în spatele meu patru oameni, atât am avut la Jocuri. Pe lângă ei, apropo de finanțare, domnule ministru, am avut sparring-partneri sportivi de 43 de ani care s-au retras din activitate pentru că nu mai am alții.

Îmi doresc tare mult să mergeți dumneavoastră la Tokyo și să luați aurul ăla pe care eu n-am fost în stare să-l iau. Și credeam că mă așteptați cu cecul ăla de 5 milioane, dar nu-i problemă, mai avem timp să mi-l dați și să facem o sală nouă pentru copiii aceia buni.

Povestea acestei aventuri este incomensurabilă, am trecut prin atâtea, a fost atât de greu, dar am demonstrat că se poate. Și practic asta vreau să se înțeleagă, nu contează culoarea medaliei.

Mi-am demonstrat mie, pentru că am vrut să ajung la Tokyo, dintr-un egoism pur. Nu am mai vrut de data asta să confirm, nu am vrut să mai am validarea nimănui, am vrut doar să văd dacă pot să fac ceva pentru mine și am făcut.

Și dacă eu am reușit, atunci cu siguranță fiecare copil care intră într-o sală de sport trebuie să înțeleagă că are o șansă, iar datoria noastră este să îi susținem. Când sunt jos, mai ales când suntem jos.”

"Anul trecut în luna iulie de-abia renunțasem la cârje, învățam să merg din nou. Iar acum m-am întors cu o medalie, chiar de argint, de la Jocurile Olimpice. Dacă eu am putut, oricine poate, visați oameni buni.

Visați și credeți în visul vostru chiar și atunci când pare imposibil. Pe lângă asta, să le țineți pumnii și când nu aveți nimic de spus despre sportivii români măcar nu spuneți.

E greu, e al naibii de greu să fii acolo, să știi că ai concurs și să citești un titlu, un titlu care poate că aduce trei click-uri. Dar poate dărâma castelul, castelul din cărți de joc al unui sportiv care a muncit atâția ani de zile și nu-i corect.

Hai să ne apreciem munca unii altora și să trăim în armonie, pentru că vrem nu vrem, suntem cu toții o echipă. Ne place sau nu, suntem în aceeași echipă cu toții".

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62190740
David Popovici s-a calificat în semifinalele probei de 100 metri liber de la JO

Înotătorul David Popovici a ocupat, marţi, locul al patrulea în a noua serie a probei de 100 de metri liber din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo şi s-a calificat în semifinale cu al optulea timp, scrie News.ro. 

62203249
Alertă de vreme severă înaintea meciului România - Noua Zeelandă

FIFA a trimis, marîi, două rapoarte de alertă şi monitorizare către delegaţia României privind evoluţia taifunului Nepartak, precum şi către celelalte echipe angrenate în competiţia fotbalistică de la Jocurile Olimpice.

62200791
Jocurile Olimpice, Înot: David Popovici, locul 4 în finala la 200 metri liber. Mesajul său pentru români

Sportivul David Popovici a ocupat locul 4 în finala la 200 metri liber, de la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Sportivul Robert Glinţă a ocupat locul 8 în proba de 100 metri spate la Jocurile Olimpice de la Tokyo, scrie News.ro. 

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.