Americanii dau de pământ cu Mouratoglou după decizia TAS: ”Simona Halep a învins, el e un loser. Și-a pierdut credibilitatea”

62431110

Americanii dau de pământ cu Patrick Mouratoglou, după decizia TAS în favoarea Simonei Halep. Tennis World USA a scris despre fostul antrenor al româncei că el este adevăratul învins în această poveste, pentru că și-a pierdut orice credibilitate.

 

Simona Halep va putea reveni imediat în joc, după ce TAS a redus descalificarea fostei numărului 1 mondial WTA de la 4 ani la 9 luni, dar s-a făcut cu adevărat dreptate?- se întreabă Tennis World USA într-un articol, prin care fostul antrenor francez al româncei, Patrick Mouratoglou, este pur și simplu desființat.

Având în vedere că Simona a fost oprită să mai joace din octombrie 2022, ea va putea să se răzbune imediat, făcând ceea ce iubește ea cel mai mult și să se întoarcă pe teren.

Faptele datează de la US Open 2022, când românca a fost testată pozitiv la una dintre substanțele interzise de regulament: Roxadustat. Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) a anunțat că Halep va trebui să execute o interdicție de patru ani.

ITIA, în ciuda faptului că a susținut teza lui Halep că ar fi fost victima unui supliment contaminat, a stabilit că respectiva cantitate de substanță ingerată nu ar fi putut determina concentrația de Roxadustat găsită în proba pozitivă.

Alta a fost însă judecata Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), care a acceptat teza prezentată de Simona Halep cu privire la contaminarea suplimentelor alimentare luate.

”Antrenorul francez și-a pierdut credibilitatea după acest caz”

Cred că adevărul este pe cale să iasă la iveală. A fost o discuție lungă, pot spune că am avut ocazia să-mi prezint apărarea. Nu pot spune mai multe, voi aștepta publicarea sentinței și apoi vă voi putea da mai multe informații” - cuvintele rostite de Simona Halep în fața instanței din Lausanne după contestația ei împotriva descalificării de 4 ani au devenit realitate.

S-a făcut dreptate? Da: Simona și-a declarat din prima clipă nevinovăția. Și-a strigat-o în toate aceste lungi luni, care au reprezentat un coșmar pentru ea. Dar acum poate în sfârșit să îmbrățișeze arena din nou. Toți cei care au numit-o dependentă de droguri, dopată și necinstită vor trebui acum să se gândească din nou. Simona a câștigat.

Și Patrick Mouratoglou a pierdut. Antrenorul francez și-a pierdut credibilitatea după acest caz. El însuși și-a asumat întreaga responsabilitate pentru ceea ce i s-a întâmplat Simonei. Prin urmare, este corect să spui că el este adevăratul învins al acestei aventuri.

Kim Clijters, despre ce i-a făcut Mouratoglou lui Halep: ”Eu numesc asta manipulare”

Coșmarul pe care l-am trăit timp de un an și jumătate a luat sfârșit. Vă pot spune că această audiere mi-a dat ocazia să-mi prezint apărarea. Încrederea mea este intactă, se va dovedi că nu am intenționat niciodată să mă dopez. Cred cu adevărat că adevărul va ieși la iveală și că ziua întoarcerii mele pe câmp va veni curând”, a spus Simona Halep, înainte de sentința definitivă a TAS.

Jucătoarea româncă de tenis a încercat în toate modurile să-și afirme drepturile, explicând în timpul procesului că a consumat o substanță interzisă în mod inconștient și involuntar.

Înainte să sosească răspunsul definitiv pe această temă, Kim Clijsters l-a criticat aspru pe Patrick Mouratoglou, pe care îl consideră principalul responsabil pentru situația în care se află românca.

În cadrul podcastului lui Andy Roddick, fosta campioană a Belgiei a explicat:

"Pentru mine, cel mai mare semnal de alarmă este, ştiţi, echipa. Mi-e foarte greu să înţeleg că nu există nicio consecinţă pentru echipă, ca şi cum ar fi vorba doar de sportivă.

Dar într-o astfel de situaţie, şi în special pentru femei, când ai antrenori care îţi preiau echipa, eu numesc asta manipulare, nu găsesc alt cuvânt pentru asta. Preluând controlul asupra a tot ceea ce se întâmplă legat de sportivă... Îmi este greu să accept faptul că, ştiţi, în acest caz este vorba de Patrick”.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Mesajul lui Boris Becker, după decizia TAS în cazul lui Halep: „Aminteşte-ţi mereu cine ţi-a fost alături”

Fostul mare jucător de tenis Boris Becker a afirmat că abia aşteaptă să o vadă din nou pe teren pe Simona Halep, după decizia TAS de a-i reduce suspendarea.

 

Mesajul pe care Simona Halep l-a transmis românilor după decizia TAS: "Sprijinul copleșitor m-a întărit"

Simona Halep, 32 de ani, poate să revină pe terenul de tenis. Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne i-a redus, marți, suspendarea primită în cazul de dopaj de la 4 ani la 9 luni.

În ce condiții poate reveni Simona Halep pe terenul de tenis. Singura șansă a româncei de a juca în turnee WTA

Simona Halep a primit cu mare bucurie vestea pe care o aștepta de aproape un an și jumătate.  

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.