Zeci de bebeluși din România, născuți în ziua de Crăciun. Mămicile și copiii au primit multe cadouri

×
Publicitate

Zeci de bebeluşi s-au născut în toată ţara în această zi magică de Crăciun. Părinţii au primit cel mai frumos cadou, chiar în ziua în care sărbătorim naşterea Mântuitorului Iisus Hristos.

Mămicile au primit din partea unui preot, dar şi a pompierilor şi voluntarilor, trusouri şi daruri, pentru cei mici, proaspăt sosiţi în lume.

Numai în Iaşi, la două maternităţi, s-au născut azi-noapte 6 bebeluşi. Şi aşa cum obişnuiesc de 4 ani, un preot şi mai mulţi voluntari le-au adus daruri fericiţilor părinţi.

În cele 50 de pachete, binefăcătorii au pus scutece, biberoane, hăinuţe, produse de igienă şi o icoană.

"Este o zi importantă, e Crăciunul, am al doilea băieţel. Ne bucurăm că suntem aici şi că ne-aţi putut oferi un mic ajutor", a spus emoționată o mamă.

Campania, intitulata "Dăruind vei dobândi", continuă până pe 27 decembrie.

"Cu un grup de prieteni am organizat de Sf. Nicolae o seară cultural-filantropică. S-a făcut o colectă, iar din banii respectivi îi donam acestor mame care nasc în cele două maternităţi din Iaşi. Şi un plic cu bani", a explicat preotul Florin Chirilă.

Şi militarii de la ISU Iaşi le-au făcut cadouri mămicilor care au născut în această zi magică. "Bună-dimineaţa! Aveţi o păturica şi produse de igienă şi un lucru important, o icoană, o carte de poveşti şi o maşină de pompieri", a fost mesajul de la ISU auzit în saloane.

O adolescentă de numai 17 ani a a adus pe lume prematur o fetiţă. Din fericire, copila este sănătoasă.

La Spitalul Judeţean din Piteşti, până la ora prânzului, au venit pe lume 4 copii.

Părinţii au acum două motive de bucurie, de Crăciun. Naşterea Domnului, dar şi a bebeluşilor.

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61930470
Vreme neobișnuit de caldă. De Crăciun, temperaturile au fost ca de .. Paște

Vremurile cu peisaje albe, de poveste, în ziua de Crăciun, par să fie de mult apuse! Astăzi a fost zăpadă doar la munte.

61930449
Mașina care a blocat Mocănița, motiv de ceartă pe net între clujeni și bucureșteni

"Parcarea anului", realizată de un clujean care a blocat Mocănița a provocat replici dure pe rețelele de socializare între bucureșteni și clujeni.

61930362
Mesajul de Crăciun al Serviciului Român de Informații. Ce semnifică

Ofițerii Serviciului Român de Informații le-au transmis sărbători fericite românilor într-un mod cu totul inedit.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.