Vești bune pentru români înainte de Paște. Când se dau pensiile, alocațiile și ajutoarele sociale

62528593
Pro TV

Ministerul Muncii anunţă, marţi, că pensiile, alocaţiile şi ajutoarele sociale ajung la beneficiari înainte de sărbători, astfel încât toată lumea să aibă resursele necesare pentru a se pregăti.

„Alocaţiile pentru copii, indemnizaţiile, pensiile şi toate celelalte drepturi sociale ajung la beneficiari înainte de Sărbătorile Pascale! În luna aprilie 2025, toate plăţile sociale vor fi făcute mai devreme, astfel încât românii să poată folosi aceşti bani pentru Sărbătorile Pascale”, a transmis, marţi, Ministerul Muncii.

Ministrul Somona Bucura-Oprescu a precizat că toate instituţiile subordonate s-au organizat pentru ca banii să ajungă la beneficiari cu câteva zile mai devreme, „astfel încât românii să aibă timpul şi resursele necesare pentru a-şi pregăti în linişte sărbătorile”.

Programul plăților înainte de Paște

Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială va face plata prestaţiilor şi beneficiilor sociale astfel:

Pentru cei care primesc banii în cont bancar: sumele vor fi virate între 14 şi 16 aprilie 2025

Pentru cei care primesc banii prin Poşta Română:

- 11 aprilie 2025 – sumele vor fi virate către Poşta Română de către Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială

- până pe 17 aprilie 2025, toţi beneficiarii vor primi banii acasă

Vor fi plătite anticipat:

  • Alocaţia de stat pentru copii
  • Indemnizaţia de creştere a copilului
  • Stimulentul de inserţie
  • Drepturile persoanelor cu dizabilităţi
  • Alocaţia lunară de hrană pentru persoane cu HIV/SIDA
  • Alocaţia de plasament
  • Indemnizaţia lunară de hrană pentru bolnavii de TBC
  • Ajutorul pentru susţinerea familiei (VMI)
  • Ajutorul de incluziune (VMI)
  • Alte drepturi

Casa Naţională de Pensii Publice va face plata pensiilor astfel:

  • În cont bancar: 11 aprilie 2025
  • Prin Poşta Română: începând cu 4 aprilie 2025
  • Pentru pensionarii din străinătate (Citi Bank): 17 aprilie 2025

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va face plata prestaţiilor astfel:

  • Între 15-17 aprilie plata ajutorului de şomaj va ajunge la beneficiari
Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62487759
Criză cu pretenții. Cum cer americanii să fie ouăle din România ca să le cumpere. Condițiile sunt incredibile
SUA ar cumpăra ouă din România, care are printre cele mai mici prețuri din Europa și o producție foarte mare, dar pune două condiții incredibile: ouăle trebuie să fie spălate, apoi congelate.
62533558
O femeie reclamă că, deși fusese programată să nască prin cezariană, nu a mai fost operată și a stat 24 de ore nemâncată
Mai multe anchete sunt în desfășurare la Maternitatea Cuza Vodă din Iași, după ce o pacientă a reclamat faptul că o doctoriță ar fi programat-o să nască prin cezariană, dar nu a mai operat-o, și gravida a așteptat degeaba nemâncată mai bine de 24 de ore.
62533265
Primul gigant american care închide o fabrică din România din cauza politicilor lui Trump. 699 de oameni au fost dați afară
Gigantul american Greenbrier a anunțat închiderea fabricii de vagoane marfă din Arad și concedierea colectivă a 699 de angajați. Compania se afla pe lista investițiilor americane din România în pericol din cauza politicilor lui Trump.