O femeie reclamă că, deși fusese programată să nască prin cezariană, nu a mai fost operată și a stat 24 de ore nemâncată

×
Publicitate

Mai multe anchete sunt în desfășurare la Maternitatea Cuza Vodă din Iași, după ce o pacientă a reclamat faptul că o doctoriță ar fi programat-o să nască prin cezariană, dar nu a mai operat-o, și gravida a așteptat degeaba nemâncată mai bine de 24 de ore.

În plus, în salon ar fi fost mucegai. Conducerea spitalului neagă toata acuzațiile și spune că pacienta ar fi înțeles greșit. Femeia a născut natural, după câteva zile.

Pacienta de 22 de ani și soțul ei au depus plângeri la Ministerul Sănătății, Colegiul Medicilor Iași, dar și la conducerea maternității Cuza Vodă. Familia reclamă, în primul rand, faptul că pacienta, internată pe 19 martie, ar fi stat mai bine de 24 de ore nemâncată din cauza că ar fi fost programată la cezariană, dar intervenția nu a mai fost făcută.

Pacienta, Iuliana Macovei: „Am fost tratată cu indiferență de către doamna doctor, efectiv nu i-a păsat de mine și m-am simțit a nimănui pe toată perioada în care am stat în spital. Eu nu mâncasem de peste 24 de ore, când doamnele infirmiere mi-au dat o farfurie de mâncare.”

Mai mult, când soțul pacientei ar fi cerut explicații, medicul ar fi refuzat să-i spună de ce operația de cezariană nu a mai fost făcută.

Iulian Macovei – soțul pacientei: „Am așteptat-o o oră, două, cinci, zece, între timp mă sună soția pe la 15 plângând că nu mai poate, să o scot din spital pentru că doamna doctor nu mai dorește să o opereze și că îi este frică să nu pățească ea și bebe ceva... Suntem indignați de comportamentul doamnei doctor.”

În cele din urmă, femeia a născut natural, pe 23 martie, o fetiță sănătoasă.

Anca Bivoleanu, purtător de cuvânt al Maternității Cuza Vodă: „Pacienta a născut natural, ba mai mult, a mulțumit tuturor pentru modul în care a fost asistată și că a fost lăsată să nască natural pentru că asta era dorința dumneaei. Nu știu de ce s-a degenerat... Domnul a fost extrem de recalcitrant, cu invective.”

Pe de altă parte, conducerea maternității susține că acuzațiile pacientei sunt nefondate și că, în curând, spitalul ar putea depune o plângere pentru prejudicii de imagine.

După externare, familia a depus mai multe plângeri la autorități, reclamând inclusiv faptul că în salonul în care a fost internată era mucegai. Sesizarea este analizată de Direcția de Sănătate Publică Iași.

Concluzia anchetei interne a spitalului a fost că medicul obstetrician nu a greșit cu nimic și a respectat toate procedurile. Prin urmare, nu este luată în calcul nicio sancțiune.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Primul gigant american care închide o fabrică din România din cauza politicilor lui Trump. 699 de oameni au fost dați afară

Gigantul american Greenbrier a anunțat închiderea fabricii de vagoane marfă din Arad și concedierea colectivă a 699 de angajați. Compania se afla pe lista investițiilor americane din România în pericol din cauza politicilor lui Trump.

Cu cât se vor mări facturile la gaze după eliminarea plafonării prețului. Furnizorii trimit deja oferte clienților

Prețul la gaze se va mări cu minim 20% de la 1 aprilie 2026, după eliminarea actualei plafonări impuse de Guvern. Cifrele apar în ofertele pe care furnizorii au început deja să le trimită clienților, pentru încheierea noilor contracte.

Afacerile românești s-au implicat serios în piața hranei pentru animale. Sunt deja 200 de fabrici locale

Piața hranei pentru animalele de companie din România este în plină expansiune, pentru că mulți adoptă un animal. Dacă în trecut ne bazam în proporție de 100% pe importuri, în ultimii ani producția locală a crescut.

Recomandări
Scenariu: Drona care a survolat Republica Moldova și România ar fi urmărit avionul lui Volodimir Zelenski

Avionul care îl transporta pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Oslo, unde urma să participe la funeraliile regelui Norvegiei, a fost „aproape lovit” de o dronă în momentul decolării din Republica Moldova. 

„Statul degeaba”. Județul cu 104 comune care ar intra în faliment fără ajutorul statului. Unele nu au nici 1.500 de locuitori

Campania „Statul degeaba” ajunge astăzi în județul Olt, alcătuit din peste o sută de comune mici. Aici găsim primării, cu aleși și funcționari, care în multe situații, pur și simplu, stau degeaba.

Apple a prezentat iPhone Duo, primul său telefon pliabil. Se deschide ca o tabletă și are camere ascunse sub ecran

Apple a prezentat miercuri noile produse într-un eveniment marcat de debutul lui John Ternus în funcția de CEO. Vedeta lansării este iPhone Duo, primul telefon pliabil al companiei, alături de noile iPhone 18 Pro și Pro Max, Apple Watch și AirPods 5.