Un proiect imobiliar ameninţă cartierul istoric de la poalele Tâmpei: 20 de blocuri în natură

×
Publicitate

După ce braşovenii au reuşit să blocheze construirea unui ansamblu rezidenţial în Şchei, acum, două panouri amplasate la marginea pădurii informează localnicii despre un nou proiect.

Mai exact, 20 de mici blocuri, la care se va ajunge pe străzile înguste şi abrupte din zona veche a oraşului.

În mijlocul naturii, lângă rezervația naturală Tâmpa, potecile ar urmă să fie transformate în străzi, iar pădurea - în cartier rezidențial. Vorbim despre 20 de blocuri, cu minimum 200 de apartamente.

Cel puțin așa arată proiectul în viziunea investitorilor.

Localnicii nu sunt deloc încântați: "Ne va strica structura de rezistență a caselor, canalizarea nu face față nici la cele mai mici ploi."

"Noi ne gândim cu groază ce se întâmplă dacă este un incendiu, că e cineva bolnav, cum ajunge la noi mașina de pompieri, salvarea."

"Sunt străduțe înguste, de abia se parchează acum, vă dați seama ..."

Potrivit legii, primăria trebuie să organizeze o consultare publică înainte de a aprobă planul urbanistic zonal. Însă oamenii au aflat de acest proiect când au găsit două panouri amplasate la marginea pădurii.

Localnic: "Trece cine plimbă câinii sau care vin întâmplător. Și e pusă așa, că l-am descoperit noi, adică era pusă în boscheți, absolut ascuns vederii."

Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brasov: "Din punctul nostru de vedere nu a început consultarea publică. Singurii care puteau să monteze acest panou sunt ințiatorii acestui PUZ, în nici un caz Primăria."

Căutați pentru a comenta situația, cei care se ocupă de proiect au fost de negăsit.

Apartamentul la care sunt înregistrate firmele care se ocupă de proiect este gol, iar la sonerie nu răspunde nimeni, la fel se întâmplă și cu numerele de telefon.

Localnicii spun că vor pune bazele unei asociații și sunt hotărâți să blocheze construirea cartierului.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
61921806
Oamenii din Arad sunt terorizați de hoți, care dau spargeri inclusiv ziua. Poliția recomandă .. 2 încuietori

Oamenii din Arad au ajuns să tremure de frica hoţilor, care acţionează fie zi ori noapte. Mai mulţi localnici spun că au rămas fără bani şi bijuterii după ce indivizi, aflaţi încă în libertate, le-au intrat în case.

61911045
Soluția Guvernului în cazul școlilor fără autorizația ISU: o hotărâre prin care să nu mai fie nevoie de ea

Soluție românească: problema școlilor fără autorizație de securitate la incendiu va fi rezolvată din pix.

61921796
Tânăr, imobilizat din cauza unui joc, are nevoie de ajutor: „Vreau să văd lumea din picioare”

Răzvan Nichita este un tânăr care se luptă de 15 ani să se recupereze în urma unui accident suferit în adolescență.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 22 19h26m35s181
Breșă masivă de securitate pe internet. Site-urile Poliției Române și ale altor instituții din România, oprite temporar

Alertă de securitate cibernetică la nivel mondial! Numeroase site-uri, inclusiv din România, au fost închise preventiv în ultimele ore de teama atacurilor informatice.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.