Un profesor a luat bani pentru o tabără de la părinții elevilor și a fugit cu toată suma

×
Publicitate

Un profesor de la Palatul Copiilor din Târgu Mureş este acuzat că a păcălit zeci de părinţi, după ce le-a cerut 1.100 de lei de la fiecare, pentru a-i duce pe elevi într-o tabără de schi.

Însă în ziua plecării bărbatul s-a făcut nevăzut cu tot cu banii, iar părinţii au anunţat deja poliţia.

Copiii au aşteptat de o lună această excursie, care a fost organizată de profesorul lor de dansuri populare de la Palatul Copiilor din Târgu Mureş. Ei trebuiau să plece în această săptămână. Iniţial, părinţii susţin că au plătit un avans, iar mai apoi toată suma de 1.100 de lei dascălului, care trebuia să îi ducă pe elevi la tabăra de schi din Vatră Dornei.

În ziua plecării, părinţii au încercat să dea de urma profesorului de 40 de ani, însă în zadar. Acum cred că au fost victimele unei înşelăciuni, cu atât mai mult, cu cât conducerea Palatului Copiilor susţine că a avut cunoştinţe despre organizarea acestei tabere. Pe fir au intrat şi poliţiştii care fac cercetări pentru înşelăciune.

Elevii ar fi trebuit să plece la începutul săptămânii în tabăra de schi din Vatra Dornei. Părinţii susţin că au plătit profesorului integral excursia, iar acum nu mai ştiu cum să îi dea de urmă.

"În momentul de faţă ştiu că sunt 15-14 adulţi şi cam tot atâția copii. Este supărat, aştepta de o lună să meargă la schi, mergea cu încă un prieten, îl cunoştea pe domnul profesor. Aştepta foarte mult să meargă, i-am cumpărat schiuri, era fericit, dânsului i-am achitat suma de 1.100 de lei”, a spus un părinte păgubit.

Conducerea Palatului Copiilor spune că tabăra nu era organziată de ei, şi că, practic, profesorul s-a folosit de numele instituţiei. Mai mult, profesorii de aici au descoperit că printre copiii înşelaţi ar fi şi câţiva elevi din Republica Moldova.

Iolanda Cătinean, director Palatul Copiilor Târgu Mureş: ”Domnul profesor este dispărut, nu este acasă n-a mai venit nici la serviciu, n-a mai plecat nici în tabără. Nu am reuşit să contabilizăm numărul de copii, părinţii nu se cunosc între ei, am înţeles că sunt şi copii de la Chişinău la tabăra organizată de domnul profesor. Tabăra nu a fost organizată de Palatul copiilor. Domnul profesor s-a folosit de numele instituţiei în care lucrează s-a folosit de statutul lui de profesor şi a provocat şi a adus un pejudiciu mare imaginii palatului."

Unii părinţi au depus deja plângere la poliţie.

Ramona Varodi, purtător de cuvânt IPJ Mureş: "Au fost înregistrate plângerile a şase persoane care semnalizează că ar fi plătit om suma de bani pentru un bărbat care organiza tabăra de schi şi că la data plecării în tabăra respectivă acesta din urmă nu a mai putut fi găsit. În prezent se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii de înşelăciune."

Grav este că bărbatul nu este la prima inspravă. Şefii lui au aflat abia după acest incident că a mai împrumutat bani de la părinţi, pe care nu i-a mai înapoiat.

Iolanda Catinean, director Palatul Copiilor: "Am aflat de la un părinte că a cerut o sumă de bani împrumnut pe care nu a mai restituit-o. S-a întâmplat în ultima săptămână din luna ianuarie, după care am aflat de plecarea la Vatra Dornei, că ar fi mai mulţi copii care ar fi trebuit să plece."

Profesorul este angajatul Palatului Copiilor din Târgu Mureş din 2015. Acum la nivelul instituţiei s-a format o comisie care ia în calcul exmatricularea barnatului, mai ales că în această săptămână nu s-a prezentat la lucru.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61939706
Semnal de alarmă în privința defrișărilor de la Sarmizegetusa: ”S-au soldat cu distrugeri”

Două ONG-uri atrag atenția autorităților că tăierile de copaci de la Sarmizegetusa Regia afectează ireversibil situl arheologic, care este monument UNESCO.

61927943
Noi măsuri împotriva violenţei în familie: ordin de protecţie provizoriu şi brăţară electronică

Guvernul a aprobat, joi, proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

61939633
Reacţiile angajaţilor part-time puşi să aducă bani de acasă. "Dau din alocaţia copiilor"

Guvernul încearcă să corecteze greşelile din ''revolutia fiscala', după ce sute de mii de oameni care lucrează part-time s-au trezit că trebuie să aducă bani de acasă pentru a-şi plăti contribuţiile sociale.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.