Un autobuz cu 42 de pasageri a luat foc în Timișoara. De la ce a pornit incendiul

62155827
StirilePROTV

Un autobuz care transporta mai multe persoane a luat foc, marţi, pe o stradă din municipiul Timişoara, incendiul izbucnind de la sistemul de climatizare al autovehiculului, potrivit ISU Timiş.

 

Poliţiştii Biroului Rutier Timişoara au fost sesizaţi prin apel 112 despre faptul că pe strada Ovidiu Cotruş ar fi izbucnit un incendiu la un autobuz care transporta mai multe persoane. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, împreună cu echipajele medicale şi pompierii, care au stins incendiul.

"În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 39 de ani a condus un autobuz în care se aflau 42 de persoane, iar la un moment dat, din cauza unor defecţiuni tehnice, a izbucnit un incendiu la autobuz, rezultând doar pagube materiale. Călătorii au fost evacuaţi în siguranţă, nefiind înregistrate victime", a transmis Biroul de presă al Poliţiei Timiş, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a declarat că la faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului 2 Timişoara cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD.

Incendiul s-a manifestat la instalaţia de climatizare a autobuzului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
Citește și...
62340540
O familie a sunat la 112 după ce mașina lor a rămas împotmolită, în Buzău. Șoferul s-a luat după GPS până când a rămas blocat
A fost o vacanță cu peripeții pentru o familie din București, plecată să viziteze împrejurimile Buzăului.
62340508
Avertisment pentru șoferi. Au căzut pietre pe DN7, în orașul Călimănești. Traficul a fost deviat
Polițiștii din Vâlcea au avertizat, marți, că luni noaptea s-au produs căderi de pietre în orașul Călimănești, de pe versanți, pe DN7 CC.    
62340414
Legumele exotice își fac loc și în România. Cât de sănătoase sunt conopida mov sau cartoful dulce
În aceste zile, facem cu toții excese culinare, însă nu ar strica să începem să mâncăm mai multe legume și fructe, mai ales că există într-o largă varietate de forme și culori.