Tot mai mulți studenți renunță la chirii şi se întorc acasă. De ce nu lasă proprietarii din preţ

×
Publicitate

Criza provocată de noul coronavirus afectează serios și piața chiriilor din marile centre universitare.

Studenții au renunțat la locuințele temporare și s-au întors acasă. În lipsa chiriașilor, proprietarii sunt nevoiți să se descurce cum pot, mai ales că mulți au rate la bancă. Însă, unica soluție pentru păstrarea clienților este să scadă prețurile.

Lucian este în anul al doilea la Facultatea de Business și stă într-o garsonieră închiriată din Cluj. Cum nu lucrează, iar facultățile s-au închis, nu mai avea de ce să plătească 220 de euro chirie. Așa că a negociat cu proprietarul.

Chiriaș: „M-am pregătit să îmi fac bagajele, am început să strâng absolut tot. Eram pe cale să plec și atunci am reușit oarecum să negociem prețul. A acceptat să facă o reducere din preț, de 50 de euro.”

Numai în Cluj-Napoca sunt aproximativ 70.000 de studenți, iar majoritatea stau cu chirie. Mulți au reununtat în această perioadă la casele închiriate, deși peste câteva luni își vor căuta din nou o locuință.

Studentă: „Înțeleg că este greu pentru un proprietar, dar și nouă ne este greu să plătim un preț întreg pe o chirie.”

Studentă: „Nu oferă condiții pentru câți bani primesc.”

Ciprian Iftimoaei, sociolog: „Apartamentele s-au golit. Multe persoane, mai ales cele tinere și în special, studenții din orașele universitare, au revenit în localitățile de reședință."

Proprietarii nu sunt dispuși mereu să lase din preț, mai ales cei care își achită rata la bancă din chirii.

Proprietar: „Dacă o să se mai prelungească starea de urgență, o să mai las o lună, două, poate 100 de euro, dar dacă revin lucrurile normal, începem cu chiria normală.”

La Iași, sumele cerute de proprietari au scăzut puțin în ultima perioadă. O garsonieră poate fi închiriată cu 200 de euro, iar un apartament cu două camere, cu 250 de euro.

Mircea Vlad, agent imobiliar: „Piața chiriilor este într-un blocaj total. Pandemia a venit pe neașteptate, iar apartamentele închiriate înainte de pandemie au rămas fără clienți."

Daniel Crainic, director de marketing portal de imobiliare: „Putem vorbi de o oscilație între 0 și minus zece la sută până la finalul anului, dacă situația se va relua la normal din 15 mai. Piața chiriilor era deja suprasaturată în orașele universitare. Cred că nu vom mai vedea garsoniere în blocuri vechi în Cluj la 500 de euro sau mai mult, pe lună, ci ne vom apropia spre cifre care sunt și în celelalte orașe."

Cererea pentru închirieri a scăzut cu 25% în Cluj-Napoca, în primele trei luni din acest an, față de aceeași perioadă a anului trecut, arată o analiză realizată de imobiliare.ro. În București scăderea a fost de 26%, în Timișoara de 9% și în Iași de 6%.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62123524
Rusaliile 2020. Când se sărbătoresc și care este semnificația Pogorârii Duhului Sfânt

Rusalii 2020. Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile) este sărbătorită în calendarul creştin ortodox la cincizeci de zile de la sărbătoarea Învierii Domnului (Sfintele Paşti). Anul acesta vom sărbători Rusaliile pe data de 7 iunie.

62123469
Mai mulți voluntari le-au dus alimente și produse de bază familiilor izolate și bătrânilor singuri din Munții Apuseni

Pentru cei care locuiesc în zone izolate şi greu accesibile pentru maşinile de marfă, este extrem de dificil să-şi procure produsele necesare în această perioadă.

62063293
Decizie radicală a Uber. Serviciul la care va renunța în România începând din iunie

Compania Uber anunță, luni, că a luat decizia de a sista serviciile Uber Eats în România, începând de joi, 4 iunie, după un parteneriat de doi ani cu restaurantele locale.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Claudiu Manda ar fi cerut pregătiri pentru anticipate

Conducerea PSD s-a reunit astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.