TIFF 2018. Pelicula "Nu mă atinge-mă", premiată cu Ursul de Aur, proiectată în a șasea zi de festival

×
Publicitate

A şasea seară la TIFF a fost marcată de pelicula "Nu mă atinge-mă", filmul Adinei Pintilie, care a câştigat anul acesta Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin.

Dacă peste hotare, unii spectatori s-au ridicat şi au părăsit sala, la Cluj-Napoca, toţi cei prezenţi au rămas până la final.

Însă părerile au fost împărţite.

De când au aflat că filmul "Nu mă atinge-mă" va fi proiectat în a şasea seară la TIFF, cinefilii s-au grăbit să cumpere bilete. Aşa că pelicula regizoarei Adina Pintilie a rulat cu casa închisă.

Producţia aduce în discuţie prejudecăţile pe care oamenii le au despre intimitate, iar părerile spectatorilor sunt împărţite.

Femeie: - Controversat am ştiut când am intrat, la ieşire şocant.

Reporter: - Ce v-a şocat?

Femeie: - Scenele cu persoane mai altfel.

"Mi-a plăcut că a adus în lumină sexualitatea oamenilor cu altfel de abilităţi. Cred că suntem pregătiţi să acceptăm diversitatea ca preţ din firescul nostru", explică o tânără.

"Foarte fain! Mi-a plăcut modul în care a fost regizat şi subiectul pe care l-a avut. Nu m-am aşteptat la un astfel de subiect pentru că în România este un subiect foarte tabu", este părerea unei tinere.

Seara a continuat cu un cine-concert, care i-a purtat pe cei prezenţi într-o călătorie pe Dunăre - până la Marea Neagră. Pelicula a fost acompaniata de o trompetă mixată live de un artist maghiar.

Festivalul se va încheia duminică, dar, până atunci, zeci de producţii pot fi urmărite zilnic de cinefili.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Citește și...
61963420
Bookfest 2018. Ultima carte citită de președintele Klaus Iohannis
Salonul internaţional de carte Bookfest şi-a deschis miercuri porţile şi arată mai bine ca oricând.
61962986
Tablou celebru din Rusia, distrus de un vizitator care s-a îmbătat la cafeneaua muzeului
O pictură care îl prezintă pe Ivan cel Groaznic în timp ce îl ucide pe unul dintre fiii lui, una dintre cele mai renumite lucrări ale artistului din secolul al XIX-lea Ilia Repin, a fost vandalizată vineri într-un muzeu din Moscova.
61962607
Primul film al lui Alfred Hitchcock a fost proiectat la TIFF 2018, acompaniat de 13 instrumentiști
A fost o seară magică la castelul Banffy din Bonţida, județul Cluj. Peste 1000 de persoane s-au adunat la proiecția filmului mut "Grădina plăcerilor", al celebrului regizor Alfred Hichkok, în cadrul festivalului TIFF.