Taur uriaș la proțap, pregătit în Sibiu. Reacțiile turiștilor străini

×
Publicitate

Sibiul se pregăteşte intens pentru 2019, an în care va fi Regiune Gastronomică Europeană.

O primă repetiție cu public a avut deja loc în ultimul sfârşit de săptămână, când peste o sută de bucătari au gătit specialităţi ardelenești, săsești și ungurești.

Vedeta zilei a fost un taur din rasa Angus, pentru care bucătarii au pregătit din timp proțapul uriaş, iar focul nu s-a stins până la asfinţit.

Radu Zărnescu, chef: ”Încă nu am făcut un taur atât de mare, astfel că a trebuit să ne pregătim tehnic în spatele acestui show: 2500-2600 de porţii."

Pofticioşii care au ajuns la Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului au urmărit întregul proces, iar la final s-au bucurat de rezultat.

Turiști: ”Nu am văzut un proţap aşa mare niciodată şi am văzut câteva în viaţa mea. E bun din punct de vedere culinar, gustos."

Turistă: ”Sunt venită din Italia în vacanţă, prietenul meu este italian şi a rămas foarte plăcut impresionat de aşa ceva."

Cei care nu au avut răbdare şi au vrut să îşi astâmpere foamea au avut de unde alege.

Turist bulgar: "Am încercat carnea de vită cu cartofi, berea şi totul a fost gustos."

Turistă din Bolivia: ”E foarte bună, îmi place, dar îmi place mai mult gulaşul."

Turist: ”E minunat, o idee minunată să promovezi lucrurile locale. Clădirile şi bisericile sunt peste tot, dar mâncarea şi cultura sunt mereu identitatea locală."

Tot în aer liber s-a gătit şi în centrul Sibiului. Acolo, alţi bucătari iscusiţi au reinterpretat reţete vechi.

Demonstraţii culinare au avut loc şi în alte zone din judeţ - toate aceste evenimente fiind o avanpremieră a programului „Sibiu, Capitală Gastromică Europeană 2019".

Bugetul estimat pentru organizarea evenimentelor de anul viitor se ridică la peste opt milioane de euro.
 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
61979435
Insectele care au invadat Bucureștiul. ”Sunt foarte agresive şi lasă urme”

După ce a fost invadată de ţânţari, capitala se confruntă cu o nouă problemă. Insectele numite popular "tigrii platanului" au împânzit oraşul şi îi sâcâie pe oameni.

61979414
Numărul donatorilor de sânge a scăzut dramatic în perioada concediilor. Apelul medicilor

Este deficit de sânge la centrele de recoltare din ţară. Iar acum, vara, situația este și mai rea, pentru că mulţi dintre donatori sunt plecaţi în concedii.

61947602
Eurostat: România, pe ultimul loc la angajați cu contracte temporare

România este pe ultimul loc din Europa la numărul de angajați cu contract temporar de muncă, fiind urmată de Lituania, Estonia și Letonia. Polonia, Spania, Portugalia și Croația se află la pol opus, cu cel mai ridicat procent, informează Eurostat.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.