Are probleme grave de vedere, dar are performanțe la universitate. ”Ne-a depăşit aşteptările"

×
Publicitate

Cu o ambiție uriașă, tânărul respins acum doi ani de Facultatea de Educaţie Fizică din Galați, pentru că are probleme severe de vedere, s-a integrat perfect la Universitatea de Vest din Timişoara.

Băiatul este student la două facultăți și a trecut cu note mari toate examenele. Ajutat de colegi, în această iarnă, a învățat să şi schieze.

Deşi are probleme de vedere şi abia zăreşte, Vlad s-a descurcat pe pârtie şi a încheiat cu brio cursul de schi la care a participat alături de mai mulţi colegi.

"Mi-a fost un pic teamă la început, dar ulterior, prin exerciţiu, am reuşit să pot învăţa să merg pe schiuri. Vedeam peisajul care se deschidea în faţa mea, reuşeam să văd obstacolele mari", spune Vlad.

Vlad suferă de cataractă congenitală. În urmă cu doi ani, el nu s-a putut înscrie la secţia de kinetoterapie a Universităţii din Galaţi pentru că profesorii nu l-au admis la probele sportive din cauza handicapului.

Însă reprezentanţii Universităţii de Vest din Timişoara au anunţat că îi permit să vină la ei, iar acum Vlad este student la două facultăţi: kinetoterapie şi psihopedagogie specială. La ultima a reuşit să termine primul semestru cu media 9.50.

"Mie îmi place să ajut şi aceste două domenii în care studiez observ că mă ajută să pot să fac acest lucru şi anume să ajut oameni care se confrunta cu diverse probleme", spune Vlad.

Pentru colegii şi profesorii de la Universitatea din Timişoara, Vlad este un exemplu de voinţă.

Profesoară: - Din curiozitate, cum înveţi?

Vlad: - Fie înregistrez cursurile, urmând să le audiez acasă, fie dacă am suportul de curs, pe calculator se poate mări fără probleme.

"S-a integrat surprinzător de bine. Ne-a depăşit aşteptările", susține Mihai Predescu, profesor la Universitatea de Vest.

"E puternic, adică reuşeşte să facă ceea ce facem şi noi, chiar dacă el are o dizabilitate", explică o colegă.

Profesorii sunt de părere că după ce va termina studiile şi va fi psihopedagog, Vlad va reuşi să lucreze mai uşor cu persoanele cu dizabilităţi pentru că le înţelege nevoile.

 

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Cum se descurcă românii nevoiţi să stea 12 ore în frig din cauza muncii lor

Dacă unii se chinuie să răzbată prin trafic şi apoi să se adăpostească de frig, în aceste zile sunt şi mulţi oameni pe care meseria îi obliga să stea cu orele în ger.

Sărăcie cruntă pentru o familie cu 6 copii, din Iași. ”S-au învăţat cu bine şi rău”

O familie cu 6 copii, din judeţul Iaşi, este greu încercată de soartă. 8 suflete dorm într-o singură cameră. În locul în care se odihnesc, au o sobă care le ţine de cald, dar serveşte şi ca bucătărie. De un loc în care să se spele, nici nu poate fi vorba.

Corupția Ucide, apel pentru Piața Victoriei: ”Hai afară la zăpadă! Hai Olafi să construim!”

Grupul Corupția Ucide a anunțat pe Facebook o acțiune în ton cu vremea. Protestatarii vor să se strângă miercuri seara în Piața Victoriei, pentru a construi acolo ... oameni de zăpadă.

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce i-a cerut Grindeanu lui Bolojan să facă pentru a opri violențele din Piața Victoriei: „Este singura soluţie”

Dialogul premierului interimar cu reprezentanţii fermierilor este singura soluţie pentru a opri escaladarea conflictului, a afirmat, marţi, liderul PSD, Sorin Grindeanu, preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Bacău. Aproape 50 de copii au fost transportați de urgență la spital

Ministerul Sănătății monitorizează situația de la o școală din județul Bacău, unde 49 de elevi sunt suspectați de toxiinfecție alimentară după ce au consumat hrană furnizată de o firmă de catering. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.