Surpriza făcută de autorități unei bătrâne din Bistriţa-Năsăud care a împlinit 100 de ani

×
Publicitate

O sută de ani de viaţă, patru generaţii şi 89 de moştenitori, cu asta se mândreşte o femeie din Bistriţa Năsăud. Cu mâinile încărcate de daruri, autorităţile judeţene şi familia au mers la ea acasă şi au sărbătorit-o cum se cuvinte.

Pe lângă drapelul României, bătrâna a primit şi un dar dulce, pe care să-l împartă cu nepoţii şi strănepoţii.

Ioana Ciurdărean locuieşte în localitatea Căianu Mare, iar pe data de 26 aprilie a împlinit 100 de ani. Vineri, autorităţile, alături de familia numeroasă, au poposit la ea acasă şi i-au sărbătorit ziua de naştere.

În total, femeia are 89 de moştenitori, iar la aniversarea târzie aproape toţi au fost prezenţi, chiar şi cei stabiliţi în Spania.

"Copii au fost 8, nepoţi 24, strănepoţi 54 şi stră-stră 3", spune o noră.

"Suntem printre puţinii copii care au acest noroc. Pentru că am ajuns această clipă că am ajuns să o vedem în viaţă până la această vârstă", a transmis un strănepot.

Pentru o viaţă atât de lungă, femeia are şi câteva secrete.

"Muncă, răbdarea, credinţa în Dumnezeu, alimentaţia naturală", spune un nepot.

Autorităţile judeţene au oferit drapelul României şi altor două femei şi unui bărbat care au împlinit vârsta de 100 de ani.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
61968532
Sute de oameni din Cluj au cerut demiterea Guvernului și alegeri anticipate

A fost o nouă seară de proteste în mai multe orașe din țară. La Cluj Napoca, sute de oameni au cerut demiterea Guvernului și alegeri anticipate.

61968331
Într-o comună din Vâlcea, personajele din basme sunt sculptate cu ajutorul drujbei

Un colț de poveste prinde contur la marginea unei păduri din Vâlcea.

61968229
Ploile abundente au distrus cuiburile berzelor. Zece pui au ajuns la un adăpost din Sibiu

Ploile abundente şi vânturile puternice din acesta vara capricioasă au făcut şi victime colaterale în randul zburătoarelor. Multe cuiburi au fost distruse sau păsările au pierit sub bătaia grindinii.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 22 19h26m35s181
Breșă masivă de securitate pe internet. Site-urile Poliției Române și ale altor instituții din România, oprite temporar

Alertă de securitate cibernetică la nivel mondial! Numeroase site-uri, inclusiv din România, au fost închise preventiv în ultimele ore de teama atacurilor informatice.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.