Ploile abundente au distrus cuiburile berzelor. Zece pui au ajuns la un adăpost din Sibiu

61968229

Ploile abundente şi vânturile puternice din acesta vara capricioasă au făcut şi victime colaterale în randul zburătoarelor. Multe cuiburi au fost distruse sau păsările au pierit sub bătaia grindinii.

Zece pui de barza au ajuns din diverse locuri din ţară, intr- un mic adăpost din comună Cristian, judeţul Sibiu, unde orfanii vor fi bine îngrijiţi, iar în luna august îşi vor putea lua zborul spre ţările calde. Puii din creşa berzelor au între 2 şi 6 săptămâni.

În ultimele 2 săptămâni, 10 pui de barza au ajuns în grija Mirunei, după ce au suferit diferite accidente provocate de vremea rea. Cei care le-au salvat, le-au adus aici.

Puii de barza vin din toată ţara, de unde nici nu te aştepţi. Ultimii 4 au ajuns din Galaţi, iar penultimii, 3 fraţi, au venit din Botoşani. Unul dintre ei va fi operat la un picior fracturat.

Cel mai mic pui are 2 săptămâni şi a supravieţuit, după ce cuibul său a ars. Părinţii au scăpat şi ei, dar cum nu mai au "căsuţă", puiul a fost adus aici. De 11 ani, Miruna conduce acest adăpost aparte.

Comună Cristian este vestită pentru berzele care vin în fiecare primăvară acasă. Sunt 37 de cuiburi, cu peste 100 de pui în acest an.

Cine vrea să dea o mână de ajutor celor din Asociaţia Prietenii Berzelor, este binevenit.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
61968277
14.000 de elevi din ţară, înscriși la școala de vară. Cum funcționează și cât costă

Mediile s-au încheiat, anul şcolar s-a sfârşit, aşa că de-acum vă aşteptam tot la şcoală. Peste 14.000 de elevi din ţară, de la pregătitoare până la clasa a opta, sunt deja înrolaţi la cursuri de vară.

61968219
Criză de locuri în creşele de stat din România. 900 de familii au rămas pe dinafară, la Cluj

Criza de locuri în creşele de stat din mai multe oraşe mari din ţară devine tot mai evidentă. La Cluj-Napoca, de pildă, bătălia a fost de 7 copii pe un singur loc, iar 900 de familii au rămas pe dinafară.

61968070
Cum se distrează turiştii pe pârtie, în plină vară

Cu schiurile sau cu placa pe iarbă! Așa se distrează turiștii pe pârtie, în plină vară.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Toți minștrii au primit avize favorabile în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.

Metrou
Încă un incident grav la metrou. Un tânăr s-ar fi aruncat în fața trenului, în stația Constantin Brâncoveanu

O posibilă tentativă de suicid a avut loc marți, 20 octombrie 2026, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu din București.