Soluția găsită de un primar pentru a convinge tinerii să rămână în sat

×
Publicitate

Ca să îi motiveze şi pe tineri să-şi facă un rost la sat, un primar din Maramureş a găsit o metodă care dă roade.

Cu bani europeni, a deschis un atelier de croitorie, unde lucrează în prezent 40 de localnici. Unii dintre ei chiar s-au întors acasă de peste hotare ca să muncească aici.

Un angajat poate primi chiar şi 2.500 de lei pe lună.
O familie s-a întors din Londra în urmă cu doi ani. Oamenii au luat decizia după ce au aflat că primarul din satul lor - Oarța de Sus - a amenajat, cu bani europeni, un atelier de croitorie. Ei au fost primii angajaţi.

MARIANA MORAR, angajată: "Am lucrat în Londra la menaj, timp de 1 an de zile. În 2015 m-am întors şi m-am angajat aici.  O şansă care nu a mai fost la noi, mai ales că suntem acasă cu copiii."

IOAN MORAR, angajat: "Suntem în două schimburi, sunt pe schimb cu soţia, nu o las singură.  N-am ştiut să croiesc am învăţat tot aici, la vârstă asta. Dacă vrei să faci înveţi orice!"

Exemplul lor a fost urmat şi de Crina, o localnică în vârstă 43 ani, care - după un an de şomaj - a intrat în branșa croitorilor.

CRINA, angajată:"Suntem aproape de casă. E un avantaj foarte mare pentru că având copii şi familie nu faci naveta şi nu pierzi timpul pe drumuri."

Investiţia în acest atelier s-a ridicat la aproximativ o sută de mii de euro.

CĂTĂLIN MORAR, MANAGERUL ATELIERULUI DE CROITORIE:„La început am avut 5 angajaţi, iar acum avem 40 de angajaţi. Avem un contract cu o multinaţională  şi mai avem 2 contracte cu o firma de construcţii şi o altă din domeniul agriculturii. Sunt salarii chiar de 2300 - 2500 de lei pt doamnele mai îndemânatice."

BOGDAN POP, PRIMARUL SATULUI OARȚA DE SUS:"Prin crearea locurilor de muncă reuşim să păstrăm tinerii în comună  să le oferim contiile cele mai optime pentru a-şi duce veacul de zi cu zi acasă la ei."

În ultimii ani, aproximativ 570 de persoane au plecat din localitate pentru a munci fie în străinătate, fie în oraşele mari din judeţ.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
61916724
Amenzi mari pentru uscatul rufelor la vedere. Vinovații, ”turnați” de multe ori de vecini

În mai multe oraşe din ţară, uscatul rufelor la vedere este sancţionat. Hainele agăţate în balcoane deschise, ori pe sârme improvizate în faţă blocului, strică aspectul localităţilor, spun primarii.

61916975
Târg de joburi la Suceava. Un bărbat care a lucrat doar la cules de mere până la 35 de ani vrea minim 1.500 de lei net

Zilierii vin cu pretenţii mari la târgurile de joburi din România.

61916914
A aflat că are cancer în ziua în care a născut. Cum o puteți ajuta pe tânără

O tânără de 23 de ani din Piteşti a fost diagnosticată, în vara acestui an, imediat după ce a născut, cu o formă rară de cancer: sarcom alveolar de părţi moi.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 22 19h26m35s181
Breșă masivă de securitate pe internet. Site-urile Poliției Române și ale altor instituții din România, oprite temporar

Alertă de securitate cibernetică la nivel mondial! Numeroase site-uri, inclusiv din România, au fost închise preventiv în ultimele ore de teama atacurilor informatice.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.