Restricții în Brăneşti şi Domneşti, după ce rata de incidență a crescut considerabil

62207604
Getty

O serie de restricții urmează să se aplice începând de joi în localităţile Brăneşti şi Domneşti, unde rata de incidenţă a COVID-19 cumulată la 14 zile a ajuns miercuri la 2,22, respectiv 2,28 la mia de locuitori.

Printre măsurile adoptate de CJSU Ilfov se numără:

* în spaţiile publice, pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii pentru transportul în comun, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie;

* este obligatorie purtarea măştii de protecţie pe o rază de 50 m în jurul unităţilor de învăţământ pentru cei care staţionează în acest perimetru;

* activităţile instituţiilor muzeale, bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producţie de film şi audiovizuală, instituţiilor de spectacole şi/ sau concerte, şcolilor populare, de artă şi de meserii, precum şi evenimentele culturale în aer liber se pot desfăşura numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului Culturii şi al ministrului Sănătăţii:

- organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie;

- organizarea şi desfăşurarea activităţii instituţiilor publice sau private de cultură care administrează spaţii special destinate activităţilor cultural artistice în aer liber se pot realiza cu participarea a cel mult 1.000 de persoane pe scaune, cu asigurarea unei suprafeţe minime de 4 mp pentru fiecare persoană şi cu respectarea normelor de protecţie sanitară;

- organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

- organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea a cel mult 2.500 de spectatori şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

- organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu un număr mai mare de 2.500 de spectatori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

* se interzic activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu excepţia participării a cel mult 30 de persoane care nu locuiesc împreună;

* se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc) cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în exterior sau maximum 100 de persoane în interior, cu respectarea normelor de protecţie sanitară. La stabilirea numărului de persoane în exterior şi/ sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani;

* se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri) cu un număr de participanţi de maximum 300 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

* se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri) până la capacitatea maximă a spaţiului în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

* se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri) în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/ corturi de evenimente până la capacitatea maximă a spaţiului în interior sau în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

* activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 - 2,00;

* activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea spaţiului şi în intervalul orar 5,00 - 2,00, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

* activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/ sau fitness este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 7 mp de persoană;

* activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/ sau fitness este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp de persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

* activitatea cu publicul a operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spaţii închise este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5:00 - 24:00.

Articol recomandat de sport.ro
Splendida Ana Ivanovic, fericită după divorț. Ce pensie alimentară plătește Schweinsteiger
Splendida Ana Ivanovic, fericită după divorț. Ce pensie alimentară plătește Schweinsteiger
Citește și...
Terapie prin escaladă pentru copiii cu nevoi speciale din România. Susține misiunea Climb Again

Misiunea Climb Again este ca fiecare copil și tânăr cu nevoi speciale să aibă acces la activități de cățărat sportiv pentru dezvoltarea abilităților de viață, de creștere a încrederii în propriile forțe și de integrare socială.

Suferința unei bătrâne care a rămas pe drumuri după ce i-a ars casa. Are 5 copii, dar niciunul nu o ajută

Un incendiu puternic izbucnit într-o comună din judeţul Neamţ a lăsat o bătrână de 82 de ani pe drumuri.

O tânără este suspectată că și-a ucis concubinul, un tânăr de 24 de ani

Un tânăr de 24 de ani, din municipiul Blaj, a decedat în urma unei fapte comise cu violenţă, principalul suspect fiind concubina sa, o femeie de 33 de ani, a informat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, citat de Agerpres.

Recomandări
Au început procedurile pentru oprirea Centralei Nucleare de la Cernavodă. Anunțul Ministerului Energiei

Centrala nucleară de la Cernavodă a început procedurile pentru oprirea controlată a Unității 2, pe fondul debitului foarte scăzut al Dunării și al evoluției nivelului apei în zona de aspirație a pompelor de răcire, transmite Ministerul Energiei.

Nicușor Dan i-a chemat la Cotroceni pe liderii PSD, PNL, USR şi UDMR. Caută un acord pe legea salarizării

Preşedintele Nicuşor Dan se va întâlni marţi, la Palatul Cotroceni, cu liderii PSD, PNL, USR şi UDMR pentru discuţii privind proiectul legii salarizării.

Meteorologii au prelungit avertizarea de caniculă. Codul portocaliu de caniculă a intrat în vigoare | HARTĂ

Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări cod galben și cod portocaliu pentru zilele de marți și miercuri, fiind prognozate temperaturi de până la 39 de grade Celsius, disconfort termic ridicat și nopți tropicale.