Raport: Peste 160.000 de persoane apte rămân inactive pe piața muncii din România. Care sunt cauzele

Principala cauză a acestui fenomen ție de faptul că actualul regim politic este singurul din ultimii 100 de ani care nu a adoptat măsuri concrete şi eficiente pentru a integra pe piaţa muncii lucrătorii defavorizaţi, mai spun analiștii.

„România se numără printre ţările cu un cadru de politici slab în privinţa inserţiei pe piaţa muncii a lucrătorilor defavorizaţi, alături de Bulgaria, Letonia, Polonia şi într-o oarecare măsură Italia, se arată într-un raport european care analizează tendinţele şi provocările Întreprinderilor Sociale de Inserţie (ISI). ISI-urile sunt mecanisme instituţionale care le oferă lucrătorilor discriminaţi - cum ar fi persoanele vulnerabile şi cele cu dizabilităţi - o formare adecvată la un loc de muncă adaptat", se spune într-un comunicat al RISE România.

Astfel, „peste 160.000 de persoane apte de muncă rămân inactive în România, o ţară cunoscută ca fiind în deficit de forţă de muncă", spune Ancuţa Vameşu, care coordonează Reţeaua ISI în România.

Principala cauză a acestui fenomen este că actualul regim politic este singurul din ultimii 100 de ani care nu a adoptat măsuri concrete şi eficiente pentru a integra pe piaţa muncii lucrătorii defavorizaţi - persoanele cu dizabilităţi, cei din închisori, fără educaţie şi pregătire profesională.

Citește și

Piața muncii afectată din nou. Noile măsuri fiscale ale Guvernului lovesc în companiile mici

Putin are un plan de împărțire a Ucrainei care implică și România și i-l va propune lui Trump

Cu excepţia câtorva măsuri simbolice definite în Legea-cadru 219/2015, nu există un cadru naţional de sprijin politic pentru ISI-urile din România, relevă documentul.

Ce cauze mai există

Până acum, „economia socială a fost mai mereu parte din soluţie. De exemplu invalizii de război deţineau dreptul de a vinde produse din tutun. Comuniştii au avut cooperative meşteşugăreşti pentru persoanele cu dizabilităţi severe care nu se puteau integra în alte locuri de muncă", a completat Vameşu.

Alte cauze care au condus, în timp, la creşterea numărului de persoane inactive - deşi sunt apte de muncă - sunt:

- România nu are o definiţie legală pentru lucrătorii defavorizaţi, de aici lipsa de preocupare a autorităţilor de a crea politici de încadrare a acestora în câmpul muncii;

- angajarea asistată a persoanelor cu nevoi de sprijin nu este reglementată în România, iar în această situaţie se mai află Grecia şi Croaţia;

- măsurile de activare care deja există, şi care se adresează lucrătorilor cu nevoi de sprijin, inclusiv persoane cu dizabilităţi, nu sunt eficiente, acestea nu reuşesc să livreze servicii adaptate nevoilor lor;

- cea mai recunoscută cauză de excludere de pe piaţa muncii este „dizabilitatea".

„În ciuda nenumăratelor convenţii şi legi care au fost adoptate cu obiectivul clar de a îndepărta barierele şi excluderea acestor persoane de pe piaţa muncii şi de a stimula integrarea persoanelor cu dizabilităţi, nenumărate convingeri false despre muncă şi dizabilităţi sunt larg răspândite", mai spune RISE România.

Totodată, competiţia internaţională pe piaţa muncii şi restructurarea economică au dat naştere unor schimbări dramatice pe piaţa muncii, care au fost accentuate de pandemia Covid-19, iar multe joburi tradiţionale dispar, în timp ce altele apar.

Educația joacă un rol important

Educaţia joacă de asemenea un rol important în inserţia pe piaţa muncii a persoanelor cu nevoi speciale.

Datele disponibile arată că 32,5% dintre acestea, cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani, nu au educaţie, acest procent fiind chiar mai mare de 38,3% în cazul persoanelor fără dizabilităţi.

„Deşi valoarea socială a activităţii ISI-urilor este evidentă pentru cei care lucrează în domeniu, în realitate s-a constatat că, atât la nivelul opiniei publice, cât şi al instituţiilor, rolul ISI-urilor este adesea neînţeles şi subestimat. Funcţia lor socială este minimizată şi sunt ţinte ale prejudecăţilor, fiind în mod fals considerate ineficiente şi neprofesioniste", susţin reprezentanţii organizaţiei.

Potrivit European Disability Forum (EDF), doar 50,8% dintre persoanele cu dizabilităţi sunt angajate (faţă de 74,8% dintre persoanele care nu au dizabilităţi), iar rata şomajului în rândul persoanelor cu dizabilităţi cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani este cu 7% mai ridicat decât în cazul persoanelor fără dizabilităţi. Prăpastia se resimte cel mai mult în ţările din Europa Centrală şi de Est, se mai arată în raport.

Conform Forumului Economic Mondial, 6% din totalul forţei de muncă la nivelul UE sunt persoane angajate de 2,8 milioane de actori din economia socială.

Angajații cu dizabilități în alte țări

La nivelul UE, definiţia lucrătorilor defavorizaţi variază de la o ţară la alta.

Belgia (Valonia), Bulgaria, Cehia, Grecia, Irlanda şi Lituania adoptă o abordare mai largă, care include, de exemplu, în cazul Greciei, persoanele fără adăpost, persoanele care trăiesc în sărăcie şi persoanele cu particularităţi culturale.

De notat că Bulgaria a optat pentru o definiţie deschisă, care poate include orice categorie de persoane cu nevoi de sprijin.

În raportul european la care face referire RISE România - Report on trends and challenges for work integration social enterprises (WISEs) in Europe - se mai arată că persoanele cu nevoi speciale sunt mai degrabă prezente în economia informală, iar femeile cu dizabilităţi tind să fie mai discriminate decât bărbaţii.

Aproape toate ţările care se bazează pe politicile de reglementare aplică sancţiuni angajatorilor care nu îndeplinesc cota impusă de angajaţi persoane cu dizabilităţi.

Rata de încălcare a cerinţelor privind cotele este destul de ridicată în majoritatea ţărilor, iar valoarea sancţiunilor variază de la o ţară la alta.

În majoritatea cazurilor, acestea sunt corelate cu salariul minim stabilit (de exemplu în Bulgaria, Croaţia, Franţa, Grecia, România, Slovacia şi Slovenia).

De exemplu, în 2019, în Austria, 78,6 % dintre organizaţiile obligate să angajeze persoane cu nevoi de sprijin nu îndeplineau cerinţele privind cotele de inserţie, ceea ce a atras sancţiuni de aproximativ 160 de milioane euro sub formă de taxe compensatorii.

Amenzile sunt de obicei direcţionate către fonduri speciale menite să integreze persoanele cu nevoi speciale în câmpul muncii, ceea ce în România nu se întâmplă. Aici, fondurile colectate din taxa pe dizabilitate merg la bugetul de stat.

Întreprinderile Sociale de Inserţie (ISI) sunt un mecanism instituţional de angajare sprijinită prin măsuri de politică publică ce favorizează lucrătorii discriminaţi de întreprinderile convenţionale şi le oferă o formare adecvată la locul de muncă.

În România, statutul de inserţie socială poate fi obţinut de cooperative, asociaţii, fundaţii, asociaţii de ajutor reciproc sau societăţi comerciale cu scop social cu condiţia ca acestea să îndeplinească o serie de criterii prevăzute de Legea 219/2015 privind economia socială.

ISI-urile sunt înfiinţate pentru a integra în muncă un spectru larg de persoane care se confruntă cu dificultăţi la intrarea pe piaţa muncii (de exemplu, şomeri de lungă durată; persoane cu tulburări legate de consumul de substanţe; foşti condamnaţi; victime ale violenţei domestice).

Cu excepţia câtorva măsuri simbolice definite în Legea-cadru 219/2015, nu există un cadru naţional de sprijin politic pentru ISI-urile din România, atrage atenţia RISE România.

Datorită expertizei acumulate în lucrul cu lucrătorii defavorizaţi, ISI-urile dezvoltă procese organizaţionale care se potrivesc nevoilor angajaţilor pornind de la o evaluare a abilităţilor şi capacităţilor acestora.

ISI-urile sunt întreprinderi cu dublu impact; într-adevăr, pe lângă crearea de bunuri şi servicii de piaţă, ele oferă şi servicii de sprijin pentru integrarea în muncă a lucrătorilor defavorizaţi excluşi altfel de pe piaţa muncii.

Articol recomandat de sport.ro

Reacția lui Gică Hagi după conflictul dintre Denis Alibec și Mircea Lucescu! Mesajul către jucătorul său