Incendiu violent la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ. Zece persoane au murit, iar medicul de gardă este în stare critică

×
Codul embed a fost copiat

Au fost momente de coșmar la Spitalul Județean din Piatra Neamț, unde zece bolnavi de COVID în stare gravă au murit sâmbătă seară într-un incendiu care a cuprins secția de terapie intensivă.

Bolnavii, intubați și captivi în paturile unde se dau cele mai grele lupte pentru viață, n-au avut practic nicio șansă.

Medicul de gardă, un bărbat de 48 de ani, a încercat din răsputeri să-și salveze pacienții, dar s-a ales cu arsuri grave pe aproape jumătate din corp.

Procurorii încearcă acum să afle care a fost cauza tragediei. În spitalul unde s-au petrecut scenele de groază, oamenii vorbesc despre un scurt-circuit care ar fi aprins tuburile de oxigen de la ATI.

Iar alții spun că o lumânare, pusă la căpătâiul unui bolnav, ar fi declanșat iadul. Niciuna dintre ipoteze nu e confirmată până acum.

Citește și
explozie pod sua
Momentul în care un camion se ciocneşte cu o cisternă, apoi explodează, pe un pod din SUA

Desfășurarea evenimentelor:

UPDATE 23:15: Preşedintele Klaus Iohannis se declară "profund îndurerat" de decesul pacienţilor de la Secţia ATI a Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ şi transmite condoleanţe familiilor îndoliate.

"Tragedia care a avut loc la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ a îndoliat întreaga ţară. Sunt profund îndurerat de decesul pacienţilor de la Secţia de Terapie Intensivă şi transmit condoleanţe şi multă putere familiilor în aceste momente grele. Urez însănătoşire grabnica victimelor aflate în stare foarte gravă! Sunt alături de toţi cei care sunt afectaţi de acest accident îngrozitor", a scris Iohannis, sâmbătă seara, pe Facebook.

UPDATE 22:32: Ajuns la Piatra Neamț, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că toți pacienții care au supraviețuit incendiului vor fi transferați la Iași.

Totodată, Nelu Tătaru a declarat că urmează să fie evaluată o refacere a secţiei ATI a Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ.

"S-a făcut celula de criză aici, inclusiv primarul, inclusiv managerul spitalului, tocmai pentru a evalua o capacitate de terapie intensivă, urmează să evaluăm şi am evaluat perspectiva Secţiei de ATI cu tot ce înseamnă dotări şi refacerea Secţiei de ATI în următoarele două săptămâni", a spus Nelu Tătaru, la ieşirea din Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ, unde s-a deplasat pentru a evalua situaţia.

UPDATE 22:30: Medicul rănit în urma incendiului izbucnit la Secţia ATI a Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ va fi transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, a declarat, sâmbătă, pentru Agerpres, Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale din Bucureşti.

Zece persoane au decedat în urma incendiului izbucnit, sâmbătă seara, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ. Şapte persoane sunt în stare critică, printre care şi medicul de gardă.

UPDATE 22:20: Ministerul Apărării Naţionale (MApN) anunţă că o aeronavă de transport C-27J Spartan va decola, în noaptea de sâmbătă spre duminică, spre Iaşi pentru o misiune evacuare medicală, ca urmare a incendiului izbucnit la Secţia ATI a Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ.

"Referitor la situaţia de la Piatra Neamţ, putem confirma că Forţele Aeriene pregătesc o misiune de evacuare medicală de la Iaşi către Bucureşti, cu o aeronavă de transport C-27J Spartan. Aeronava va decola în această noapte către Iaşi, de pe Baza 90 Transport Otopeni", informează MApN.

UPDATE 22:00: Autospeciale şi ambulanţe din judeţele Neamţ, Bacău şi Iaşi vor transporta, la Spitalul Judeţean Iaşi, pacienţii răniţi în urma incendiului care a izbucnit la Secţia ATI a Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ, potrivit IGSU, care a anunţat că zece persoane au decedat, iar şapte sunt în stare critică, printre care şi medicul de gardă.

Resurse medicale implicate sunt următoarele: de la ISU Neamţ - o autospecială pentru transport victime multiple şi două ambulanţe SMURD cu medic, de la ISU Iaşi - două autospeciale pentru transport victime multiple şi două ambulanţe SMURD cu medic, de la ISU Bacău - o autospecială pentru transport victime multiple, de la SAJ Neamţ - nouă ambulanţe tip B.

Pentru transportul pacienţilor, mijloacele de la ISU Bacău vor fi încadrate cu personal medical de la Spitalul Judeţean Iaşi.

IMAGINI de la Spitalul Județean Piatra Neamț, după incendiu, sunt disponibile în GALERIA FOTO.

UPDATE 21:55: Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, va ajunge, în curând, la Piatra Neamț și se va deplasa în cursul nopții și la Iași, unde vor fi transportate persoanele rănite în urma incendiului.

UPDATE 21:45: Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, Carmen Dorobăţ, a declarat că va fi deschis încă un salon de Terapie Intensivă de la spitalul mobil de la Leţcani pentru a primi pacienţii afectaţi de incendiul de la spitalul din Piatra Neamţ.

"Sunt locuri pentru şase pacienţi COVID-19 pozitivi, pacienţi de Terapie Intensivă. Vor fi duşi direct la spitalul mobil de la Leţcani, unde deschidem încă un salon de şase paturi Terapie Intensivă. Două locuri libere mai erau în urmă cu două ore. Vom putea să absorbim toţi pacienţii cu probleme de la Neamţ. În total vor fi disponibile 18 paturi. Încercăm să rezolvăm problemele de personal", a spus Dorobăţ.

Terapia Intensivă de la spitalul mobil de la Leţcani, care pe perioada pandemiei este spital COVID-19 şi funcţionează ca secţie exterioară a Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, are o capacitate totală de 100 de locuri.

 UPDATE 21:40: Informații despre incendiul de la Spitalului Judeţean din Piata Neamţ au fost publicate, ca „breaking news”, și de Sky News.

„Zece persoane au murit după ce a izbucnit un incendiu asupra unei secții de terapie intensivă care trata pacienții cu coronavirus din România. Alți șapte sunt răniți în urma  incendiului”, scrie Sky News.

Totodată, informațiile au fost publicate și de Euronews, care o citează pe Irina Popa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, dar și pe ministrul Nelu Tătaru, care a declarat că un scurtcircuit ar fi stat la baza izbucnirii incendiului devastator.

 UPDATE 21:30: Procurorii au deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în legătură cu împrejurările în care a izbucnit incendiul de la Secţia ATI din incinta Spitalului Judeţean Piatra Neamţ, soldat cu zece morţi, ancheta fiind preluată de Parchetul General.

Iniţial, dosarul a fost deschis de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, ancheta fiind preluată apoi Parchetul General.

"Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va prelua ancheta în cazul incendiului de la Secţia de Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ. Cauza a fost înregistrată iniţial pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, care s-a sesizat din oficiu, fiind dispusă începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă", anunţă Parchetul General. 

UPDATE 21:10: Potrivit declarațiilor ministrului Sănătății, un scurtcircuit ar fi declanșat incendiul pe secție. Secția ATI are o atmosferă saturată de oxigen, fapt care a favorizat producerea unei explozii. Exploziile care au la bază oxigenul sunt printre cele mai violente, similare cu cele ale explozibililor militari.

„Motivul izbucnirii incendiului ar fi un scurtcircuit, conform unei prime evaluări făcute de ISU. S-a activat planul roșu. Rămâne să vedem în ce măsura planurile au fost făcute sau în ce mod au fost corect făcute”, a mai precizat ministrul Sănătății, potrivit Libertatea.

UPDATE 21:00: Persoanele rănite în urma incendiului care a izbucnit la Secţia ATI a Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ vor fi transportate la Iaşi, anunţă IGSU.

Potrivit coordonatorului UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, şapte persoane care au fost afectate de incendiul izbucnit la spitalul din Piatra Neamţ vor fi transferate la două spitale din Iaşi.

Conform acesteia, spre Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ au plecat două autospeciale transport victime multiple şi două autospeciale de terapie intensivă. În pregătire se mai află o autospecială de terapie intensivă mobilă şi una de transport victime multiple.

"Aducem deocamdată şapte pacienţi, din care unul care a suferit arsuri şi şase care au COVID-19", a informat Cimpoeşu.

UPDATE 20:39: Numărul persoanelor decedate în urma incendiului a ajuns la 10.

"Zece persoane au fost declarate decedate, iar şapte persoane sunt în stare critică, inclusiv medicul de gardă", a spus, la Antena 3, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, Irina Popa.

UPDATE 20:30 „Avem opt decese, un salon evacuat, iar opt pacienţi o să fie transferaţi la Iaşi. O să fie transferaţi la Leţcani. Sursa incendiului e evaluată de ISU. Ei spun că ar fi un scurtcircuit”, a afirmat Nelu Tătaru, într-o intervenţie telefonică la postul de televiziune Digi 24.

UPDATE 20:20: Încă un pacient rănit în incendiu a decedat, bilanțul morților ajungând la opt.

UPDATE 20:00: Alţi opt pacienţi, internaţi într-un salon alăturat, care au fost salvaţi, sunt transportați de urgență la Spitalul Judeţean Iaşi.

În secția de ATI unde a izbucnit incendiul erau internați, în două saloane, 16 pacienți.

Știrea inițială:

Șapte dintre pacienți au fost declarați decedați, iar un al optulea se află în stare critică. De asemenea, medicul de gardă a suferit arsuri de gradul II şi III pe 80% din suprafaţa corporală.

„Sâmbătă seară, în jurul orei 18.30, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra Neamţ a avut loc un incendiu care a afectat secţia de ATI - unde erau internaţi, în două saloane, 16 pacienţi. La acest moment şapte dintre pacienţi sunt decedaţi, iar al optulea se află în stare critică. În acelaşi timp, un medic care se află în secţie se află în stare gravă, suferind răni extinse. Ceilalţi pacienţi nu mai pot fi îngrijiţi în secţia de ATI şi urmează să se facă toate demersurile pentru a fi transferaţi către alte spitale. Incendiul a fost lichidat de către echipele ISU Neamţ. Conducerea SJU Piatra Neamţ îi asigură pe pacienţi că, în continuare, echipa medicală este la muncă şi intervine pentru a oferi tratamentul necesar celorlalţi pacienţi internaţi în celelalte secţii ale unităţii medicale”, se arată în comunicatul Spitalului Judeţean Neamţ”, au transmis reprezentanții Spitalului Judeţean Neamţ, într-un comunicat.

Incendiul a fost cu flacără deschisă și degajare mare de fum. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție. O celulă de criză a fost constituită la nivelul Ministerului de Interne.
 

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Un bătrân și-a văzut gospodăria distrusă de flăcări. Incendiul a pornit de la un coș de fum
Un bătrân și-a văzut gospodăria distrusă de flăcări. Incendiul a pornit de la un coș de fum

Un bătrân de 77 de ani din comună Mălini, județul Suceava, și-a văzut toată gospodăria distrusă de flăcări. Incendiul a pornit de la un coș de fum și a fost observat cu întârziere.

Momentul în care un camion se ciocneşte cu o cisternă, apoi explodează, pe un pod din SUA
Momentul în care un camion se ciocneşte cu o cisternă, apoi explodează, pe un pod din SUA

O explozie urmată de un incendiu puternic s-a produs în Statele Unite, pe un pod care leagă Ohio şi Kentucky, în apropiere de oraşul Cincinnati.

Incendiu într-o rafinărie din Ploiești. În apropiere se aflau mai multe rezervoare cu combustibil
Incendiu într-o rafinărie din Ploiești. În apropiere se aflau mai multe rezervoare cu combustibil

Rampa de încărcare a unei rafinării din Ploiești a fost scena unui incendiu. O cisternă s-a aprins în momentul în care era alimentată.

Recomandări
Consultări politice la Cotroceni. AUR refuză să participe: ”Iohannis, pleacă!”. USR intră la discuții separat de PSD și PNL
Consultări politice la Cotroceni. AUR refuză să participe: ”Iohannis, pleacă!”. USR intră la discuții separat de PSD și PNL

Preşedintele Klaus Iohannis a început, la Palatul Cotroceni, consultările cu partidele parlamentare în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru.  

VIDEO. Tragedie în Brazilia. Cel mai grav accident rutier din ultimii 17 ani: 38 de oameni aflați într-un autocar au murit
VIDEO. Tragedie în Brazilia. Cel mai grav accident rutier din ultimii 17 ani: 38 de oameni aflați într-un autocar au murit

Un accident de autocar urmat de un incendiu s-a soldat cu cel puţin 38 de morţi, sâmbătă, în statul brazilian Minas Gerais (sud-est), a anunţat poliţia, citată de AFP, potrivit News.ro.

Mass-media susține că aproape 85.000 de soldați ai Rusiei au fost uciși în războiul din Ucraina, până acum
Mass-media susține că aproape 85.000 de soldați ai Rusiei au fost uciși în războiul din Ucraina, până acum

Jurnaliștii au identificat numele a 84.761 de soldați ruși care au murit - până acum - în timpul invadării Ucrainei, se arată într-o investigație comună realizată de BBC Rusia și Mediazona, potrivit Kyiv Independent