Proprietarii de stâni, disperați că nu găsesc ciobani: ”Acum vor și Facebook la oi”

×
Publicitate

Meseria de cioban nu mai e ce-a fost!... Tot mai puțini sunt dispuși să stea în ploaie, vânt și frig și să meargă pe jos kilometri întregi cu turmele de oi.

Proprietarii de stâne le oferă salarii și de două mii de lei, plus mâncare, băutură și chiar haine. Unii au montat televizoare la stănă și au făcut abonament la internet, că să nu stea ciobanii singuri în vârf de munte, însă tot nu au găsit doritori.

Un patron de stână din Prahova ne descrie oferta lui: "Caut cioban, pe perioade mai lungi, oferim mâncare, țigări, cafea și să fie foarte serios. Se dă și țuică, și vin, cu moderatie."

Nu și-a imaginat cât de greu îi va fi să găsească ciobani. În ultima perioadă, nimeni nu mai pare dispus să se înhame la o asemenea muncă.

Rareș Constantinescu, patron de stână: "Vin, stau o lună, două săptămâni, pleacă acasă și nu mai vin."

"Băiatul pe care îl am cu oile are treaba cu facebook-ul, că nu stă fără", mai spune patronul.

Tot în Prahova, la Breaza,  un fermier are 400 de oi, dar și zeci de vaci. De ciobani însă duce lipsa. Cei mai mulți au plecat la muncă, în Italia, pe 1.000 de euro pe lună. Tot la stână.

Ion Ivanoiu, patron de stână: "Căutăm prin orice mijloace, pe internet, prin ziare, niște familii ca să putem să le aducem la stână. Cazare, dacă au copii să îi dăm la școală, numai să găsim oameni să putem să îi ținem la stână."

Ciobani precum nea Miron, care lucrează de 50 de ani la stână, nu se mai găsesc.

Miron Mierliță, cioban: "Nu mai vine, că e cea mai grea meserie. Ziua le păzești, te plouă, te ninge, te bate vântul, noaptea iar le păzești, că vine ursul, vine lupul. Salariu cel mai mic să fie 20 de milioane, cel mai mic, mâncare și condiții, casă mai vie ciobani."

De altfel, un fermier din Bistrița a renunțat la oi pentru că nu găsește ciobani.

Radu Pop, fermier: "Sunt foarte puțini și care sunt efectiv se mută de la o fermă la altă fermă. Având în vedere că numărul lor tot a scăzut, a trebuit să renunț la anumite efective de animale, ca să îmi fac treaba cu cei din familie."

Si în comuna Ceanu Mare, din județul Cluj, sunt zeci de fermieri care vor să își vândă animalele, îngrijorați că nu găsesc personal care să aibă grijă de ele. Un bărbat, de pildă, muncește chiar si 14 ore pe zi, alături de soția lui. Acum este decis să renunțe la fermă pe care o are de aproape 30 de ani.

Fermierii spun că de vină ar fi și ajutoarele sociale acordate prea ușor, care lasă agricultură fără forță de muncă.

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Copiii sub 16 ani nu vor mai putea avea cont pe Facebook fără acordul părinților, din 2018

De anul viitor, copiii sub 16 ani nu vor mai putea accesa reţelele sociale fără acordul părinţilor. Este una dintre prevederile noului regulament european privind protecţia datelor personale, care se va aplica şi în România.

Risc mare de sărăcie. O mamă își alăptează copilul de 3 ani pentru că nu are mâncare

O statistică făcută de cei de la Eurostat aduce în prim plan o problemă gravă a ţării noastre. Aproape jumătate din copiii din România, până în 17 ani, sunt în risc de sărăcie.

Scandal în Gorj intre câţiva sateni şi o firmă care face prospecţiuni. Care sunt nemulţumirile

O firmă care face prospecţiuni în câteva sate din Gorj pentru a descoperi noi zăcăminte de petrol şi gaze a reuşit să îi bage în sperieţi pe unii localnici.

Recomandări
Primul spital construit de la zero în Cluj în ultimii 50 de ani. Realizat prin PNRR, este printre cele mai moderne din Europa

Unul dintre cele mai moderne centre de neurochirurgie din Europa de Est a fost inaugurat sâmbătă la Cluj-Napoca. 

Ultimul weekend de vară aduce peste 120.000 de turiști la mare. Septembrie vine cu vreme bună și prețuri mai mici

Ultimul weekend de vară aduce peste 120 de mii de turiști pe litoralul românesc, potrivit reprezentanților patronatelor din turism.

Comenzile din China s-au prăbușit după noile taxe. În România, numărul coletelor din afara UE a scăzut chiar și cu 50%

La aproape două luni de la intrarea în vigoare a taxei europene pentru comenzile din afara Uniunii Europene, numărul coletelor venite din China a scăzut chiar și cu 50%.