Preţul testelor Covid diferă chiar şi cu 50% de la o clinică la alta. Unde sunt cele mai ieftine, dar și cele mai scumpe

62159954

Preţul testelor Covid Real Time PCR diferă cu până la 50% de la o clinică la alta, cel mai mic tarif fiind de 285 de lei, iar cel mai mare, de 420 de lei.

 

Rezultatele apar într-o analiză Agerpres, care a comparat ofertele a nouă dintre cele mai importante centre medicale private cu acoperire naţională, pe baza informaţiilor publicate pe site-urile companiilor.

Astfel, oferta cea mai bună este la Synevo, unde testul costă 285 de lei, iar rezultatul se primeşte în 24 de ore.

Urmează Lotus Med, unde preţul este de 300 de lei, iar răspunsul vine în 48 de ore, MedLife - 340 de lei, cu primirea rezultatului în două zile, şi Sante - 350 de lei, cu rezultatul în 72 de ore.

Clinicile Gral Medical efectuează teste Covid pentru 380 de lei, iar Sanador pentru 390 de lei şi ambele promit rezultatul în 48 de ore.

La Ok Medical, preţul unui test RT PCR SARS-CoV-2 este de 390 de lei cu rezultatul în 48 de ore. Clinica permite testarea simultană de gripă şi Covid cu 440 de lei.

La Regina Maria, de asemenea, preţul testului Covid este de 390 de lei, cu rezultatul în două zile. Pachetul Covid + gripă costă 420 de lei, iar rezultatul vine în trei zile.

Cel mai mare preţ dintre clinicile analizate îl are MedSana, unde RT PCR costă 420 de lei, cu rezultatul în 24 de ore. Oferta aceasta este cu 48% mai mare decât cea mai ieftină (285 de lei la Synevo, cu primirea rezultatului tot în 24 de ore).

MedSana mai are o variantă de preţ, de 350 de lei, cu rezultat în 72 de ore.

Clinicile recomandă pacienţilor o programare prealabilă pentru testare.

 

Oamenii trebuie să fie foarte atenți la testele pentru Covid

 

Oamenii ar trebui să fie foarte atenţi la testele RT PCR pentru Covid, să compare mai multe preţuri şi să aleagă oferta cea mai ieftină, întrucât există diferenţe foarte mari de preţuri pe această piaţă, a declarat, joi, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

"Dacă în sectorul alimentar am văzut că lucrurile au continuat să meargă ok, chiar fiind sub şoc, pe zona de produse medicale pieţele nu au funcţionat. Am văzut fenomenele speculative din perioada de început a pandemiei, când preţurile au crescut la măşti, la dezinfectanţi, vedem acum pe zona testelor de tip PCR, vedem diferenţe foarte mari de preţuri, deci e clar că nu este o piaţă stabilizată şi nu rezistă la şocuri. Vom fi şi mai atenţi decât am fost până acum", a spus Chiriţoiu, într-o conferinţă online.

Întrebat ce le recomandă oamenilor, în această perioadă când există o cerere mare de astfel de teste, el a răspuns că oamenii trebuie să fie foarte atenţi, să compare mai multe preţuri şi să aleagă oferta cea mai ieftină.

"Pentru oameni: să fie atenţi, să nu se repeadă la primul furnizor, să verifice două, trei, patru locuri, pentru că diferenţele de preţ sunt mari şi pot găsi oferte foarte bune în piaţă la sau sub preţul mediu din alte state", a recomandat preşedintele Consiliului Concurenţei.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62159830
Cercetătorii gălățeni vor să distrugă virusul Covid-19 cu ajutorul solzilor de pește

Cercetătorii gălățeni susțin că un lichid obținut din solzii de pește poate distruge virusul SARS CoV-2.

62159775
Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași, condamnată definitiv la închisoare cu suspendare

Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, a fost condamnată definitiv la trei ani de închisoare, cu suspendare.

62159768
O mașină a fost mistuită de flăcări în trafic, la Slatina. Ce s-a întâmplat

Pompierii din Slatina au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.