Poșta Română face un anunț șocant: ”Vom închide toate oficiile poștale”. Ce se va întâmpla cu zecile de mii de angajați

62479074
PressTV

Poșta Română va închide în următorii ani toate oficiile sale poștale, a anunțat directorul general Valentin Ștefan. Potrivit acestuia, compania de stat cu 24.000 de angajați le mai ține acum deschise din datoria morală față de lucrătorii cu vechime.

Compania Națională Poșta Română va închide în următorii ani toate oficiile poștale pe care le deține astăzi, aceste spații urmând să fie închiriate, a declarat Valentin Ștefan, directorul general al companiei, potrivit Profit.

”Vom închide oficiile poștale. Miza pentru care încă le ținem deschise este că totuși încă avem oameni pentru care avem o datorie morală, care și-au dedicat viața Poștei Române. Sunt oamenii care au lucrat 30-40, unii chiar 50 de ani pentru o companie și nu poți sa le spui: «de mâine caută-ți de lucru».

Așa că gradual începem să le închidem, să reducem activitatea în oficiile poștale. O să vă dau un exemplu: vindeam niște timbre pentru Ministerul Justiției care aveau o valoare de 10 bani. Pentru 10 bani, comisionul nostru era de 5%. Nu poți să ai salarii și să fii profitabil când tu faci un maxim de 2 bani din produsul pe care tu îl vinzi. Deci, miza noastră nu este acolo, sigur ne dăunează la reputație, la imagine, dar oficiile poștale nu sunt profitabile și nu au niciun viitor”, a afirmat Valentin Ștefan.

”Oficiul poștal nu are niciun viitor”

Șeful Poștei Române susține că își dorește salarii mai mari pentru angajați, iar acestea vor veni din banii mai mulți pe care compania îi va obține din închirierea actualelor oficii poștale.

”Deci o să le închidem, reducem activitatea, închiriem spații, facem mai mulți bani din închiriere decât din vânzarea de timbre și transformăm compania într-o companie modernă.

Poșta are 162 de ani și s-a schimbat de-a lungul timpului și acum cred că e momentul să se schimbe din nou. Ne dorim să avem salarii mai bune, ca salariații sa fie mai relaxați, încercăm să transformăm prin traininguri și pregătire profesională salariații, ca să fie cât mai customer oriented, dar în același timp oficiul poștal nu are niciun viitor și nu avem de gând să îl păstrăm”, a mai spus Valentin Ștefan.

Poșta Română are peste 5.000 de oficii poștale la nivel național

Compania Națională Poșta Română este organizată în opt sucursale regionale care coordonează 41 de oficii județene de poștă și Oficiul Poștal Municipal București plus Fabrica de Timbre.

În total, deține o rețea de peste 5.000 de subunități poștale la nivel național.

Cu afaceri anuale de peste un miliard de lei, Poșta Română are ca acționari Ministerul Cercetării Inovării și Digitalizării (MCID) - 93,75% din acțiuni și Fondul Proprietatea, cu o participație de 6,25%.

Poșta este cel mai mare operator local de profil, are peste 24.000 salariați și o rețea teritorială de circa 5.600 de unități.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62497157
Cât a primit ajutor de la stat o femeie din Craiova victimă a violenței domestice. ”A trăit în teamă”

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, anunţă, luni, că un nou voucher a fost emis pentru o femeie, victimă a violenţei domestice. Deşi avea un ordin de protecţie, agresorul l-a încălcat în mod repetat.

62498340
Proteste la Fabrica de Arme din Cugir. Angajații sunt nemulțumiți că nu au de lucru și cer demisia ministrului Economiei

Aproape 200 de salariaţi ai Fabricii de Arme din Cugir, judeţul Alba, au participat, joi, la un protest, reclamând lipsa contractelor care să le asigure activitatea în fabrică.

62498301
Un centru de recuperare pentru persoanele cu dizabilități neuro-motorii s-a deschis în Oradea. A fost construit din donații

Persoanele cu dizabilități neuro-motorii primesc o nouă șansă în Oradea. Acolo, s-a deschis un centru de recuperare, construit exclusiv din donații. Pacienții au parte de tratamente moderne, care sunt suportate de o fundație.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.