Pensionară din Târgu Jiu, amendată după ce s-a apucat să renoveze pe banii ei scara blocului

×
Publicitate

Situație mai puțin obișnuită într-un bloc din Târgu-Jiu. O pensionară a fost amendată de polițiștii locali, după ce s-a apucat să renoveze, pe banii ei, ușa de la intrarea în bloc și uscătoria de la parter, folosită de toți locatarii.

O vecină a reclamat că este deranjată de zgomot, iar agenții nu au avut încotro și i-au dat pensionarei o amendă de 200 de lei. Vecina este o polițistă care susține că nu poate învăța pentru un examen, din cauza gălăgiei.

Fiul femeii este plecat de ani buni în Suedia. Pentru că îi era ruşine să îşi aducă prietenii din străinătate în vizită, omul a decis să trimită bani acasă ca să schimbe aspectul clădirii, nerenovata de zeci de ani. Uşa de la intrare şi cea de la spălătorie, câteva geamuri şi zugrăvirea holului au fost primele lucrări finanţate de acesta. De bucurie că în sfârşit cineva face ceva şi pentru blocul lor, locatarii nu s-au plâns de zgomotul muncitorilor. Cu excepţia unei singure persoane, o poliţistă care a sesizat Poliţia Locală despre acest lucru.

Tomița Dalidis, femeia amendată: ”A venit cu dedicaţie, la sigur, că ne găseşte lucrând. Vecina de jos, că învaţă pentru examen şi nu se putea duce niciunde să înveţe. Nu ştii, că e deviza aia, nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită. Dacă aşa se simt ei bine, asta e.”

Ceilalţi vecini din bloc au rămas uimiţi când au aflat despre sancţiunea primită.

Deşi avea posibilitatea să conteste amenda în instanţă, bătrâna a plătit cei 200 de lei. Ar fi pierdut, spubne ea, prea mult timp pentru aşa ceva, în loc să îşi poată duce la bun sfârşit proiectul pe care îl apreciază şi ceilalţi locatari din bloc.

 

Articol recomandat de sport.ro
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Citește și...
61912382
Medicii din spitale şi cei de la Ambulanţă, în stradă din cauza legii salarizării. Cât pierd din salariu
Neajunsurile din sistemul de sănătate au scos medicii în stradă. Pentru prima dată doctorilor din spitale li s-au alăturat şi cei de la ambulanţă.
61912251
Mamografii și teste Babeș-Papanicolau oferite gratuit femeilor din Mioveni
Femeile din Mioveni şi din localităţile limitrofe vor beneficia, până pe 10 octombrie, de mamografii şi teste Babeş-Papanicolau realizate gratuit, în cadrul campaniei de Diagnostic Mobil – Cancer de san şi col uterin organizate de Fundaţia Renaşterea.
61912196
O solistă a Filarmonicii și iubitul ei au nevoie de 50.000 de dolari pentru a nu orbi
Momente de cumpă pentru o solistă de la Filarmonica din Craiova şi prietenul ei.