Pelerinajul Sf. Dumitru din Capitală a atins punctul culminant odată cu sosirea Patriarhului Kiril

×
Publicitate

Odată cu sosirea mai marelui Bisericii Ortodoxe Ruse, pelerinajul creştin de la Bucureşti a atins punctul culminant, mai ales că joi a fost Sfântul Dumitru.

Vineri, Patriarhul Kiril va participa la ceremoniile dedicate Sfântului Dimitrie cel Nou, dar şi la o slujba ”Te Deum” organizată cu ocazia împlinirii a zece ani de la întronizarea Patriarhului Daniel.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie s-a născut din părinţi creştini şi a fost botezat în taină, în vremea împăratului păgân Diocleţian. Spre deosebire de ai lui, Dumitru, ajuns voievod, şi-a mărturisit tuturor credinţa în Isus. A fost martirizat, ucis de soldaţi cu suliţe. La câţiva ani după moarte, din trupul său neatins a început să curgă, se pare, o substanţă vindecătoare. De aceea i s-a spus Izvorâtorul de Mir.

În cinstea sa, au fost aşezate în faţa catedralei patriarhale patru relicve: o bucată de lemn provenit aparent din Sfânta Cruce, moaştele ierahului Nectarie şi ale lui Dimitrie cel Nou Basarabov, dar şi osemintele Sfântului Serafim. Născut acum 300 de ani, într-o familie înstărită din oraşul Kursk, s-a retras la 19 ani la mănăstirea Sarov, pentru a-şi împlini chemarea spre Dumnezeu.

Mărturiile vremii au consemnat că Serafim era extrem de convins neimplicării preoţimii în viaţă cetăţii, dovadă că a stat ani de zile sihastru, în rugăciune şi muncă a pământului din jurul chiliei sale. A primit mii de pelerini în adăpostul sau modest şi spunea că aceştia sunt bucuria lui. Asemăna câştigul sufletesc de pe urmă acestor întâlniri cu o investiţie la banca: trebuie să aduni virtuţile, să le depui, că pe un capital preţios, în fapte bune şi apoi să aştepţi dobânda nematerială, care nu va fi, zicea sfântul, de patru sau şase procente, ci de sută la sută, pentru fiecare rublă duhovnicească.

Una dintre învăţăturile lui pare a fi departe de ceremoniile puse la punct de succesorii săi. Tăcerea şi modestia, spunea monahul, sunt crucea pe care trimişii lui Dumnezeu trebuie să-şi răstignească patimile.

După încheierea pelerinajului Sfântului Dumitru, moaştele Sfântului Serafim vor fi dăruite comunităţii ruseşti din România.

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
61917939
La 58 de ani, o femeie este colegă de bancă cu nepotul ei, în clasa I. ”La mătură nu mi-au cerut carte”

Statul încearcă să reducă rata analfabetismului și, în acest sens, a lansat Programul ”A doua șansă”, care, cel puțin în Focșani, se bucură de oarece succes.

61917911
Motivul pentru care au fost instalate camere video la o ghenă de gunoi, în Craiova

Ghenele de gunoi sunt monitorizate cu camere de supraveghere în unele zone din Craiova. Locatarii au instalat la tomberoane inclusiv sisteme cu cifru.

61917788
O lege în curs de promulgare le-ar putea aduce bani celor pensionați anticipat

O lege, care se află acum pe masă preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare, le-ar putea aduce bani celor care s-au pensionat anticipat între 2010 şi 2016

Recomandări
Sorin grindeanu inquam photos codrin unici
Ședință la PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat de negociere cu Luca Niculescu. Reacții negative în partid - Surse

Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat se reunește astăzi de la ora 14:00, la sediul central al PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat din partea partidului pentru negocierea cu premierul desemnat Luca Niculescu.

Luca niculescu nicusor dan 3
Primul curs oficial anunțat de BNR după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu. Euro, nou record istoric

Primul curs oficial anunțat de BNR după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier arată o ușoară apreciere a leului față de euro și un nou record al cursului valutar. Moneda unică europeană a ajuns la 5.3527 lei.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.