Polițist de la trupele speciale, atacat cu toporul după ce i-a luat apărarea soției

×
Publicitate

Patru indivizi au fost audiați luni seară, fiind acuzați că l-au atacat pe stradă cu un topor pe un polițist de la trupele speciale din Constanța.

După audieri, autoritățile au decis să îi aresteze preventiv pentru loviri şi alte violenţe şi tulburarea liniştii publice, informează News.ro.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Constanţa, cei patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 51 de ani, implicaţi în altercaţia care a avut loc pe o stradă din municipiul Mangalia, au fost reţinuţi luni, pentru o perioadă de 24 de ore, pentru loviri şi alte violenţe şi tulburarea liniştii publice, fiind duşi în arestul IPJ. Marţi, ei vor fi duşi în instanţă cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Scandalul s-ar fi petrecut în fața casei agentului, spune soția lui, care a declarat că a fost urmărită și amenințată de cei patru. Poliția le-a deschis dosar penal suspecților.

Imaginile îi surprind doar pe trei dintre atacatori. Unul are o lopată în mână şi loveşte primul. Poliţistul de la trupele speciale a avut prezența de spirit, a reuşit să se apere şi a barat lovitura cu mâna. Scandalul a continuat, însă. Un alt agresor fuge după poliţist cu un topor în mână.

Soţia poliţistului: „Au aruncat cu topoare, este tăiat la picior, este lovit la tâmplă, este lovit, are mâinile vinete. Şi, vă daţi seama, nu prezintă pericol public.”

Soţia poliţistului agresat susţine că a fost urmărită până acasă, după ce s-a certat cu mai mulţi indivizi care blocau o stradă şi nu o lăsau să treacă pe acolo cu maşina. Când a ajuns acasă, i-a sărit în ajutor soţul, poliţist la trupele speciale la IPJ Constanța.

Soţia poliţistului: „Ne-au ameninţat. Ştiţi ce i-au zis soţului meu în stradă? Aşa cum voi intraţi peste noi în casă, aşa o să intrăm noi peste voi în casă. Pentru că este luptător la trupele speciale, viaţa mea şi a familiei mele este în pericol."

Familia poliţistului a depus plângere la Poliţie imediat după incident. În urma audierilor, patru indivizi au fost puşi sub acuzare pentru loviri şi violente şi sunt audiaţi. Poliţistul a primit nouă zile de îngrijiri medicale din cauza rănilor pe care le-a suferit la cap, mâini şi picioare.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
61955610
Un băiețel de 10 ani, diagnosticat cu pareză cerebrală, are nevoie de ajutor urgent

Edi Coți, un băiețel de 10 ani, a fost diagnosticat cu pareză cerebrală. Pentru a avea șanse la o viață normală, are nevoie de tratament cu celule stem în Turcia.

61956697
Voluntari veniți din Austria pentru a rezolva problema câinilor vagabonzi din Mureș

O dată cu primăvara, încep să apară la margine de drum şi în pădurile de lângă sate o mulţime de câini şi de pisici, animale abandonate de stăpânii care nu se ostenesc să oprească înmulţirea lor.

61956487
Românii care nu au ales marea au încins petrecerile în jurul grătarelor, la munte

Chiar dacă nu au avut nici marea, nici plajă aproape, românii care au mers la munte ori au rămas acasă, au încins petrecerile în jurul grătarelor.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.