Patru frați abandonați de mamă, bătuți și crescuți în mizerie de tată: ”Bătaia e ruptă din Rai”

×
Publicitate

Copilărie chinuită pentru patru fraţi cu vârste între 6 şi 12 ani, dintr-un sat din judeţul Dâmboviţa. Este vorba despre două fetiţe şi doi băieţi abandonaţi de mama lor de câţiva ani, bătuţi şi crescuţi în mizerie de tatăl şi de bunicul patern.

 Asistenţii sociali au aflat despre acest caz dramatic şi i-au preluat de urgenţă pe copii din familie. Cei mici au fost duşi într-un centru de plasament, iar tatăl lor este cercetat de poliţişti.

Mama copiilor este plecată din ţară de trei ani. Ultima dată le-a spus celor de acasă că s-ar afla în Cehia, la muncă. Şi-a lăsat cei patru copii în grija tatălui şi a bunicului, ambii căzuţi în patima băuturii. Bătrânul recunoaşte că atât el cât şi fiul său obişnuiau să îi bată pe cei mici

”Au mai primit şi ei, dacă au făcut rele, că bătaia e ruptă din Rai. Ai greşit, ia-ţi o palmă, două sau cât meriţi. Nu sunt prea mici pentru bătaie, trebuia să fie bătuţi şi mai de mici şi educaţi de cineva. Dar dacă mă-sa a umblat de colo până colo, tac-su la fel”, spune bunicul.

Un om care ştia întreaga situaţie a sunat revoltat la Protecţia Copilului Dâmboviţa şi a anunţat calvarul prin care trec cei patru fraţi. Asistenţii sociali au decis să îi ia pe copii într-un centru.

Cerasela Gurgu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Dâmboviţa: 
”Am fost sesizaţi cu privire la patru copii abuzaţi, neglijaţi... Trăiau într-o cameră unde nu erau condiţii. Au fost agresaţi de tată şi bunic.”

Vecinii povestesc că atâta timp cât nu consumau alcool, tatăl şi bunicul aveau grijă de cei patru fraţi. Mai toţi o acuză de neglijenţă pe mama copiilor.

”A făcut rău, nu trebuia să îi lase pe copii. El ca bărbat i-a ţinut cu mâncare, în şcoală”, spune o vecină.

”Ea e plecată, probabil că o duce bine, una singură, se descurcă. Dar e rău de ei, de copii, şi de el. Eu sunt om bătrân, nu aveam curaj să ţin singur patru copii”, spune un vecin.

Cei de la primăria din localitate spun că au monitorizat familia de mai mult timp. Ciudat este că nu au sesizat
că frăţiorii erau maltrataţi de părintele şi de bunicul lor.

Copiii vor fi daţi în grija unor asistenţi maternali, iar tatăl lor trebuie să dea explicaţii la poliţie pentru modul în care s-a purtat cu ei.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
61976628
Scandal între Primaria Capitalei și firmele de dezinsecție, în timp ce bucureștenii sunt ciuruiți de țânțari

Ciuruiți de țânțari, bucureștenii au căzut la mijloc, în scandalul dintre Primăria Capitalei şi firma de dezinsecţie. Deşi oamenii se plâng că parcurile şi zonele verzi sunt invadate de ţânţari, cele două părţi îşi pasează responsabilitatea.

61976390
"Străjerii", primul lung metraj pentru copii după 1990

Vacanța începe abia acum pentru copiii-actori care joacă în "Străjerii", primul lung metraj românesc din ultimii aproape 30 de ani dedicat celor mici.

61976399
Spitalul care n-a putut fi renovat, deși s-a investit an de an în el. ”Niciun ban nu o să-l pună pe picioare”

Cu pereții plini de mucegai, pânze de păianjen și tencuiala căzută, așa își întâmpină pacienții singurul spital din Lugoj.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Primul ministru care a obținut aviz favorabil în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.