Avem prețuri record la pâine într-un an cu producție istorică de grâu. De ce nu se ieftinesc produsele de panificație

×
Publicitate

Estimările arată o producție istorică de grâu în România, în acest an. Pentru că este din belșug pe piață, făina a început deja să se ieftinească. Nu și pâinea, așa cum ar fi firesc.

Potrivit datelor europene, plătim cea mai scumpă pâine de când se fac monitorizările, iar prețul este în creștere. Producătorii dau vina pe taxe și pe utilități.

Piața este plină de marfă și, pentru a nu rămâne cu ea nevândută, morarii au redus prețul kilogramului de făină.

Subasi Hasan, proprietarul unei brutării: „Prețul a fost 1,5 lei, acum este un 1,42. Rămânem undeva cu 800 de lei pentru un camion de 10 tone, fără TVA”.

Reporter: Asta e ce câștigați!

Subasi Hasan: „Nu câștigăm, pentru că energia electrică s-a scumpit de la 1 iulie, combustibilul s-a scumpit de la 1 august, suntem în balanță.”

Drept urmare, ecoul ieftinirii se stinge repede, înainte ca produsele de panificație să ajungă la vânzare.

Costurile ascunse din prețul pâinii

Dintr-un kilogram de făină ies aproximativ 4 franzele de 300 de grame. Doar că făina, alături de celelalte ingrediente — apă, sare și drojdie — reprezintă doar 30% din prețul final al unei pâini, cel puțin în unele brutării. Așadar, este nevoie de ieftiniri mai substanțiale pentru ca, la final, să simțim și noi ceva la raft.

O franzelă clasică de 300 de grame care costă 3 lei în brutărie se împarte astfel: 70 de bani costă făina, un leu merge către plata personalului, iar 60 de bani reprezintă costul utilităților, chiriei și al celorlalte ingrediente. Mai rămân 70 de bani, adică profitul producătorului, în acest caz.

Procentele se schimbă în fabrici, unde sunt mai puțini angajați, dar mai multe mașinării care consumă mai mult curent. De asemenea, contează și adaosul pus pe lanțul de achiziție.

Paradoxul României: Producție mare, prețuri ridicate și importuri masive

Am ajuns să plătim, astfel, cea mai scumpă pâine de când se fac măsurătorile, potrivit datelor europene. O simplă franzelă costă 3 lei în medie, în timp ce sortimente mai sofisticate depășesc 10-15 lei.

Acesta este un paradox, având în vedere că suntem în topul țărilor cu cele mai bune producții de grâu din Europa. Însă piața e marcată de multe probleme, iar importul este doar una dintre ele. Importăm cocă, pâine congelată, dar și făină brută, iar asta dezechilibrează producția românească. O mare parte din făina de pe piață, de pildă, vine mai ieftin din Republica Moldova.

Viorel Marin, președintele Asociației Naționale de Morărit și Panificație: „Ajung aproape de prețul la care morarii români cumpără grâul din România. Și cantitățile sunt suficient de importante, astfel încât să blocheze capacitățile de morărit aproape pe întreaga zonă de est a țării. Au ajuns până la Pitești astfel de transporturi de făină, care au pus multe fabrici de morărit să își reducă sau să își suspende activitatea pe moment.”

Așa se face că, deși avem o producție agricolă de invidiat, ne vindem materia primă ieftin și importăm produse gata fabricate. Ultimele date Eurostat plasează România pe locul al treilea la ponderea agriculturii în PIB, de două ori mai mult decât media Uniunii, însă prindem doar locul 7 la valoarea producției agricole.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62565360
Un fermier din Tulcea susține că a fost amendat de ANAF pentru că ar fi cumpărat apă muncitorilor de pe câmp

Un fermier din Tulcea susține că a fost amendat de ANAF și cercetat pentru evaziune fiscală după ce a cumpărat apă muncitorilor care lucrau pe câmp. Mai mult, ar fi vorba despre ceva petrecut în 2019, pentru că ANAF nu găsise nimic în neregulă la zi.  

62565202
Ungaria a făcut un studiu asupra comunității de ceangăi din Moldova. Rezultatele i-au uimit până și pe cercetători

Ceangăii din Moldova nu consideră limba maghiară drept principalul factor al supraviețuirii comunității lor și o vorbesc în special în străinătate, cu alți adulți, și mai puțin acasă, cu copiii lor, arată un studiu realizat de Budapesta.  

62560543
Câte permise de muncă au fost emise pentru străinii care vor să lucreze în România. Doar 115 sunt pentru „înalt calificați”

Aproape 50.000 de permise de angajare în muncă au fost emise anul acesta pentru străinii care doresc să lucreze în România, majoritatea fiind pentru lucrători permanenţi, anunţă marţi Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI).

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.