Orban anunță că unii bugetari vor sta, cu rândul, câte 15 zile în șomaj tehnic

×
Publicitate

Premierul Ludovic Orban a anunţat, miercuri, că Guvernul ia în calcul introducerea unui mecanism în ceea ce privește bugetarii, astfel încât să se evite răspândirea coronavirusului, urmând ca angajații să stea, pe rând, câte 15 zile în șomaj tehnic.

Orban a precizat că mecanismul urmează să fie finalizat sub forma unei ordonanţe de urgenţă.

"Pregătim o reglementare în domeniu (domeniul public - n.r.). Sunt zone publice care nu pot fi afectate, în care avem nevoie de fiecare efectiv, ba chiar avem nevoie de resurse umane suplimentare. Nu putem afecta zona de sănătate, care înseamnă spitale, direcţii de sănătate publică, ambulanţe, unităţi primiri urgenţe. De asemenea, nu putem afecta zona Ministerului Afacerilor Interne, cu toate efectivele de jandarmi, de pompieri, de poliţişti, nu putem afecta zona militară. Sunt sectoare publice care sunt extrem de încărcate şi unde nu putem să luăm astfel măsuri oarecum similare cu şomajul tehnic", a declarat Orban, potrivit Agerpres.

Premierul a explicat cum va funcţiona acest mecanism care urmează să fie implementat.

"În alte sectoare publice ne-am gândit la un mecanism pe care îl vom introduce într-o reglementare, care ţine oarecum şi de o evitare a riscului de răspândire a virusului, un mecanism relativ simplu, în care împărţim angajaţii, să spun, în două. Angajaţii sunt gândiţi în cele două părţi egale, fiecare parte să poată să menţină funcţionalitatea instituţiei publice, şi jumătate din angajaţi lucrează 15 zile, restul de 15 zile urmând să fie într-o formă de şomaj tehnic, plătiţi la fel cum se plăteşte şomajul tehnic, cu 75%. Restul de 15 zile vin la muncă ceilalţi care au stat în şomaj tehnic perioada respectivă. Ăsta este mecanismul pe care l-am gândit", a precizat Orban, la un post de televiziune.

Orban a adăugat: "Facem o analiză pe fiecare domeniu de activitate, vedem exact cum urmează să fie implementată o astfel de măsură, dar deja măsura este gândită şi urmează să fie implementată, restul sunt chestiuni de detalii şi de modul în care va fi structurată ordonanţa de urgenţă prin care vom stabili această măsură. Această măsură va fi valabilă nu numai pentru administraţia centrală, ci şi pentru administraţia locală şi pentru toate entităţile publice, inclusiv entităţile publice care nu sunt în subordinea Guvernului de la nivel naţional, entităţi publice care sunt în subordinea Parlamentului sau unităţi autonome".

Orban a menţionat că, în perioada de 15 zile, dacă va exista o persoană infectată, funcţionalitatea instituţiilor poate fi asigurată de ceilalţi angajaţi.

Articol recomandat de sport.ro
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Citește și...
Imagini revoltătoare. Un ambulanțier din Suceava are costum de protecție lipit cu bandă adezivă

Imagini surprinse la Serviciul de Ambulanță Suceava arată cât de gravă este situația în acest județ, unde un ambulanțier a murit deja după ce s-a infectat cu Covid-19.

O doctoriță a ajuns la izolare după ce a fost scuipată de o pacientă cu Covid-19 ”în sevraj”

O doctoriță din Deva care a ajuns la izolare după ce a fost scuipată de către ”o pacientă în sevraj” i-a transmis ministrului Sănătății Nelu Tătaru o scrisoare deschisă în care prezintă ”îngrijorările colegilor săi” de la Spitalul Județean Deva.

OIM, despre impactul pandemiei: "Cea mai gravă criză după cel de-al Doilea Război Mondial"

Pandemia de coronavirus ar urma să ducă la dispariţia a 6,7% din numărul total de ore de muncă la nivel mondial în cursul celui de al doilea trimestru, adică echivalentul a 195 de milioane de locuri de muncă full time.

Recomandări
Nicușor Dan a convocat joi partidele la consultări pentru desemnarea noului premier. PSD, primul chemat la Cotroceni

Președintele Nicușor Dan va invita joi, 17 septembrie, la Palatul Cotroceni, președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament pentru consultări în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru.

Bilanțul oficial al protestului „confiscat” din Piața Victoriei: 3 dosare penale, 6 reținuți și amenzi de 46.000 de lei

Ministerului Afacerilor Interne a anunțat miercuri că protestul s-a încheiat dar va continua identificarea și sancționarea persoanelor care au încălcat legea în urma protestului de marți din Piața Victoriei.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.