Mulți copii abuzaţi sexual nu îndrăznesc să spună ce au păţit. Recomandările psihologilor
Mulți copii abuzaţi sexual nu îndrăznesc să spună ce au păţit. Le este teamă, se simt vinovaţi ori le este ruşine. Traumele lasă urme şi pot fi observate în comportamentul lor.
Unii desenează monştri sau măști în culori închise, alţii au coşmaruri, ameţeli sau insomnii. Din păcate, de cele mai multe ori, adevărul este aflat foarte târziu.
Psiohologii spun că până acum 2-3 ani cei mai mulţi copii erau abuzaţi de adulţii pe care îi cunoşteau şi avea încredere în ei. În ultima vreme s-au înmulţit însă abuzurile la care sunt supuşi de necunoscuţi.
''Imi este ruşine de ceea ce urmează să vă povestesc. Tatăl meu a început să mă agreseze sexual. Mă sperie ce face, îmi spune că vrea să îmi atingă zona intimă, că doar el m-a făcut, deci corpul meu îi aparţine. Despre mama... nu ştiu ce să spun, ea nu intervine niciodată, îmi spune că astea sunt prostii, probabil nu mă crede''.
Aceasta este mărturia unui băiat înspăimântat, care a cerut ajutorul Asociaţiei Telefonul Copilului, pentru că nici măcar mama nu-l credea că este abuzat. A trăit acest coşmar ani de zile în propria casă.
În alte cazuri copiii sunt abuzaţi la şcoală. O elevă de clasa a IX-a a fost agresata sexual în curtea şcolii chiar de colegii ei. Directorul unităţii de învăţământ nu a apărat-o însă, ci a invinovatit-o.
Astfel de cazuri, spun şi medicii, ies cel mai adesea la iveală foarte târziu. Uneori părinţii refuză să vadă realitatea.
Orice părinte sau orice profesor poate fi un fin psiholog, dacă este atent la câteva aspecte, spun specialiştii: desenele celor mici, dacă sunt interpretate corect, sunt adevărate semnale de alarmă. Dacă fetiţa sau băiatul dumneavoastră îşi schimbă brusc atitudinea în mai puţin de 24 de ore atitudinea, are coşmaruri şi refuza hrană sau joacă, este un semnal de alarma.
De pildă, în străinătate, părinţii, profesorii şi psihologii sunt instruiţi clar să fie atenţi la asemenea detalii.
Psihoterapeuţii folosesc pictura, plastilina sau lutul pentru a ii face pe cei mici să se exteriorizeze. Lucrările lor arată prin ce au trecut şi ce simt.
DANIELA GHEORGHE, psiholog: "E o lucrare în lut a unui copil de 10 ani. Monstrul are organ genital şi ne-am dat seama că e o problemă, atunci copilul a început să ne povestească, e făcut de un copil de 6 ani, desenul reprezenta o mască, asta încerca să ne spună, era un copil agresiv, cu probleme la şcoală, când a început sa povesteasca abuzurile la care era supus şi a dat masca jos, am vazut un copil timorat, care dacă auzea că poarta se deschide într-un anumit fel, el ştia că iar va fi abuzat''.
Stările de greaţă, episoadele repetate de vomă sau coşmarurile sunt alte simptome cu ajutorul cărora părinţii îşi pot da seama că cel mic a fost supus unui abuz sexual.
DANIELA GHEORGHE, psiholog: "Am avut copii care se masturbau cu colegii de clasa de fata, se dezbrăcau la şcoala de faţă cu ceilalţi şi îşi arătau organele genitale, de cele mai multe ori abuzatorul nu acţionează o singură dată, are o rutină: se împrieteneşte cu copilul, îl convinge că este bine ce face şi de aceea copiii nu spun nimic: le e teamă, sunt într-o relaţie duplicitară de complicitate, se simt vinovati''.
Numai în 2017 au fost înregistrate aproape 500 de abuzuri, dar specialiştii se tem că sunt mult mai multe. În 186 de cazuri agresorul nu a fost identificat. În ţările nordice sau în Statele Unite autorităţile întocmesc o listă cu agresorii, iar aceştia sunt urmăriţi constant.
Astfel, părinţii ştiu când un asemenea individ se mută în zona lor. La noi autorităţile susţin că nu este relevantă o astfel de informaţie.
Etichete: agresiune sexuala, consiliere psihologică, minori, pedofili, Psihologie,
