Job-urile temporare pe care le acceptă tinerii români pe timpul verii

×
Publicitate

Pe lângă distracţie, în vacanţa de vară mii de liceeni iau primii fluturaşi de salariu. Angajaţi temporar şi legal 4 sau 6 ore pe zi, mulţi reuşesc după o lună sau două să plece la mare pe banii lor, ori să-şi cumpere telefonul visat.

În plus, spun psihologii, învaţă ce înseamnă să asculte de un şef şi devin mai responsabili. Specialiştii în resurse umane îi sfătuiesc totuşi pe părinţi să verifice modul în care angajatorii respectă condiţiile din contractul semnat de adolescenţi.

Acum doar o lună, Răzvan a avut banchetul de clasa a 8-a. După examen, a negociat cu părinţii primul job, ca să le returneze în rate banii primiţi pentru un telefon scump. E casier la un restaurant.

Răzvan Ardeleanu: Am semnat contractul şi a doua zi am început să lucrez.
Reporter: -Si în toamna renunţi?
Răzvan Ardeleanu: -Da, şi probabil o să revin vara viitoare.

Pentru Ionuţ, urmează ultimul an de liceu. Face naveta 140 de kilometri pe zi de la Giurgiu în Capitală. Are transportul decontat de localul care l-a primit ca picol.

”-La facultate o să depun în dosar, acolo. O să mă ajute să am ceva la mână.
-Parintii ce au spus?
-Au fost foarte mândri de mine. Eu, care eram băiatul acela care nu se trezea de dimineaţă, nu se trezea decât pe la 3-4.”

Tinerii care vor să muncească, dar nu au împlinit încă 16 ani, au nevoie de acordul scris al părinţilor înainte de a semna contractul de angajare. Legislaţia nu le permite să lucreze noaptea. Pot munci 4 ore pe zi. Între 16 şi 18 ani pot cumula cel mult 6 ore pe zi, 30 de ore pe săptămână. Abia când devin majori pot trece la program normal.

Psihologii spun că aceste slujbe asigură o trecere lină spre viaţa cu responsabilităţi de adult.

Cristina Fedorovici, psiholog: ”Te pregăteşte psihic pentru ce va urma. Adică nu din prima ai un job, te şcoli şi mergi la job şi faci asta pentru următorii 50 de ani. Îl învaţă să comunice asertiv.”

Adică să asculte de şefi, dar şi de clienţi. Beneficii în plus au şi adolescenţii care fac un pas mai departe, spre voluntariatul social. Mihaela munceşte de la 15 ani într-o brutărie, dar ca să ajungă la facultatea din Anglia pe care şi-a ales-o mai are de lucru.

Părinţii sunt sfătuiţi să supravegheze permanent programul de muncă şi de odihnă al copiilor, care, în fata primilor bani câştigaţi, pot fi tentaţi să ascundă încălcarea contractelor de către angajator.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
61973935
Soluția a mii de bucureșteni sătui de traficul sufocant: trotinetele electrice. Prețurile acestora

Sătui de traficul sufocant şi de lipsa locurilor de parcare, mii de bucureşteni par că au găsit soluţia ca să reducă timpul de deplasare prin oraş chiar şi la jumătate. Şi-au luat trotinete!

61973863
Căsuțe cu cărți donate în parcurile din Galați. Copiii au fost încântați de idee

Educaţie pentru lectură în parcurile din Galaţi. Elevii unui colegiu au amenajat în grădina publică a oraşului mai multe căsuţe în care au lăsat cărţi.

61973862
A primit o nouă şansă la viaţă după un transplant, dar banca i-a luat casa. Dumitru are nevoie de ajutor

A primit o nouă şansă la viaţă după un transplant renal, însă necazurile par fără sfârşit pentru un bărbat din Sibiu: a rămas pe drumuri, pentru că nu a reuşit să îşi plătească ratele.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.