In Joia Mare, in cateva biserici din tara, preotii au spalat picioarele unor copii sarmani

×
Publicitate

Crestinii ortodocsi se pregatesc zilele acestea pentru cea mai importanta sarbatoare a crestinatatii, Invierea Domnului. In Joia Mare, in cateva biserici, preotii au spalat picioarele unor copii sarmani, iar gospodinele au incondeiat oua.

Intr-un sat din Alba, asa cum cere traditia, barbatii au oferit Bisericii painea si vinul din care se vor face Pastile pentru toti localnicii.

La catedrala Arhiepiscopala din Galati, la finalul Sfintei Liturghii, Inaltpreasfintitul Casian s-a dezbracat de straiele bisericesti si a ingenunchiat in fata a 12 copilasi de la un centru de plasament. Le-a spalat si le-a sarutat picioarele, asa cum a facut Mantuitorul cu apostolii sai, inainte de Cina cea de Taina.

Cei mici au fost extrem de impresionati, mai ales ca la final au primit sosete si pantofi noi.

In Timisoara, dupa ce miercuri au petrecut, joi, gospodinele s-au pus pe treaba, ca doar e Joia Mare.

Zi in care, potrivit credintei populare, se vopsesc ouale pentru ca rezista mai mult. Doamna Nicoleta le-a fiert in apa cu foi de ceapa.

Apoi, da frau liber imaginatiei cu ajutorul frunzelor culese din gradina.

Ouale sunt "mangaiate" cu putina grasime, pentru luciu. Cea care le-a pictat, le asezat frumos intr-un cos, unde vor ramane pana in noaptea Invierii, cand vor fi sfintite.

In judetul Alba, barbatii din satul Vinerea, care au sau vor implini anul acesta 60 de ani, au oferit Bisericii painea si vinul din care se vor face Pastile pentru toti localnicii.

Bucatele au fost sfintite dupa procesiunea in care toata suflarea satului a defilat in straie de sarbatoare.

Painea adusa in biserica se va taia cubulete sambata dimineata. Tot atunci va fi inmuiata in vin, iar in noaptea de inviere va fi oferita credinciosilor.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61316762
Dezastrul ecologic dupa 1 Mai.Trei tone de gunoi stranse dintr-un singur loc: o padure din Targu Jiu
Distractia unora e de acum cosmarul altora. Bilantul traditionalei zile de 1 Mai arata la fel ca in anii trecuti: multe kilograme de mititei mancati, mii de litri de bere bauti, dar si zeci de tone de resturi lasate in urma de petrecaretilor.
61316713
Sondaj: 5% dintre romani cred ca de Paste se sarbatoreste nasterea lui Iisus
Majoritatea romanilor stiu ca de Paste sarbatoresc invierea lui Iisus, insa 5% dintre ei spun ca aceasta sarbatoare crestina este legata de nasterea Mantuitorului.
61316334
De 1 Mai, Romania a fost "pe jar". La marginea oraselor si in poienite s-au ridicat fuioare de fum
Bine ca pompierii n-au fost astazi liberi. Pacat insa ca au cisterne, si nu avioane, pentru ca, vazuta de sus, frumoasa noastra Romanie a fost pusa la jar.